dălcăuc definitie

14 definiții pentru dălcăuc

DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.
DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.
DALCAÚC, dalcauci, s. m. 1. Bătăuș, scandalagiu, haimana; om de nimic. O ceată de dalcauci, de haimanale de-ale dv. în uliță cu reteveiul. CARAGIALE, O. II 138. 2. Agent electoral de pe vremuri. (Atestat în forma dălcăuc) La corvoadă, mă! răcneau... ipistații însoțiți de dălcăucii din guardia civilă. PAS, L. I 128. Au mai fost cotonogiți vreo doi dălcăuci de teapa lui Neagu Cioară. id. ib. 210 – Variantă: dălcăúc s. m.
DĂLCĂÚC s. m. v. dalcauc.
dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci
dălcăúc s. m., pl. dălcăúci
DALCAÚC s. v. bătăuș, ciomăgar, ciomăgaș.
dălcăúc (dălcăúci), s. m. – Caraghios, bufon. – Var. dalcauc, dălhăuc. Tc. dalka(v)uk (Șeineanu, II, 153), cf. ngr. δαλϰαβούϰης. Este cu siguranță cuvînt identic cu dălcăuș, s. m. (Mold., plutaș), dălcăușiță, s. f. (Mold., femeie care ține cîrma unei plute).
DĂLCĂÚC ~ci m. rar 1) Persoană care nu are o ocupație bine definită și umblă pe drumuri fără rost; haimana. 2) și adjectival fam. Persoană care face scandal; scandalagiu. /<turc. dalkavuk
dalcauc m. parazit, lingău (vorbă aproape ieșită din uz): o ceată de dalcauci, de haimanale CAR. [Turc. DAL KAVUK, lit. căciulă lungă (cum o purtau paraziții)].
dalcaúc m. (turc. dalkauk, dalkavuk, „căciulă lungă, parazit, bufon”. V. cauc). Vechĭ. Parazit bufon. Azĭ. Iron. Agent, cirac. – Și dalhauc, dălhăuc și dălhăuț. V. dălcăuș.
dalcauc s. v. BĂTĂUȘ. CIOMĂGAR. CIOMĂGAȘ.

dălcăuc dex

Intrare: dălcăuc
dălcăuc substantiv masculin
dalcauc