dăinuitor definitie

9 definiții pentru dăinuitor

dăinuitor, ~oare a [At: I. IONESCU, D. 218 / V: (îvr) ~nitór, ~năi~ / Pl: ~i, ~oare / E: dăinui + -tor] Care dăinuiește Si: durabil, persistent, stăruitor, stătător, (liv) subzistent, (înv) trăitor.
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, persistent, trainic. Că se-ngrozesc de moarte zgîrciții, mă pricep, Și-ndrăgostiții tineri cîți dragostea și-o-ncep, Că au și unii și-alții comori dăinuitoare. MACEDONSKI, O. II 74. Ferice de voi, care credeți că toate sînt adevărate și dăinuitoare. SLAVICI, N. I 243. Vînătorul... să dea nevinovaților săi adversari un răgaz ce, în curînd, îi va asigura, tot lui, o mai spornică și mai dăinuitoare izbîndă. ODOBESCU, S. III 38. – Pronunțat: -nu-i-.
dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre
dăinuitór adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre
DĂINUITÓR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.
DĂINUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dăinuiește; persistent; peren. [Sil. dăi-nu-i-] /a dăinui + suf. ~tor
dăinuitor adj. v. DURABIL. REZISTENT. SOLID. TRAINIC.

dăinuitor dex

Intrare: dăinuitor
dăinuitor adjectiv