dădăceálă sf [At: DL / Pl: ~eli / E: dădăci + -eală] Dădăcire (3).

DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.

DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.

DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Ironic) Faptul de a se îngriji prea mult de o persoană, de a o servi ca pe un copil mic.

dădăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli

dădăceálă s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli