dăbilar definitie

10 definiții pentru dăbilar

dăbilár sm [At: URECHE, L. 206 / V: dab~, ~băl~ / Pl: ~i l E: dabilă1 + -ar] (Înv) Perceptor.
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Strângător de biruri. – Dabilă + suf. -ar.
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Învechit și arhaizant) Strîngător de biruri. Domnia-ta te trudeai cu rînduielile și cărțile dăbilarilor împărăției. SADOVEANU, D. P. 9. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. id. N. P. 138. Umblau cu dăbilarii domnești pentru strîngerea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 26.
dăbilár s. m., pl. dăbilári
dăbilár s. m., pl. dăbilári
DĂBILÁR s. v. agent de percepție, perceptor.
dăbilar m. od. strângător de dări.
dăbilár m. (d. dabilă). Vechĭ. Încasator, perceptor. – Și da- (N. Cost.). V. cĭocoĭ, mumbașir, taxidar.
dăbilar s. v. AGENT DE PERCEPȚIE. PERCEPTOR.

dăbilar dex

Intrare: dăbilar
dăbilar substantiv masculin