dăbălăzat definitie

22 definiții pentru dăbălăzat

dăbălăzá [At: MAIOR, IST. 231 / V: ~lá (Pzi: dắbăl), ~lătá, debelá, dezăbălá, dezbă~, dobolozá / Pzi: ~zez / E: des- + zăbală] 1 vt (Reg; d. vite; c.i. buzele, urechile, capul) A lăsa (să atârne) în jos (de oboseală) Si: a se dăbălogi (1). 2 vt (Pan; d. oameni; c.i. pălăria) A pleoști. 3-4 vtr (Trs; d. plante) A (se) veșteji. 5 vr (Trs) A decădea din punct de vedere fizic Si: (reg) a se dăbălogi (2). 6 vr (Pex) A se deforma. 7 vr (Îrg; d. oameni) A se supăra. 8 vi (Pan; înv; d. sentimente, manifestări ale oamenilor; îf dăbăla) A scădea. 9 vr (Reg; îf dăbăla) A se rezuma.
dăbălăzát, ~ă a [At: CORNEA, E. I, 91/7 / V: (îrg) ~lát, dălăbă~, (reg) dăpăl~, dâbălát, delăbă~, (înv) ~ățát, debălát, de~ / Pl: ~ați, ~e / E: dăbălăza] 1 (Reg; d. buzele, urechile, capetele vitelor și ale omenilor) Lăsate în jos (de oboseală) Si: dăbălog (1). 2 (Trs; d. oameni sau d. corpurile, formele lor) Care a decăzut din punct de vedere fizic Si: dăbălog (2). 3 (Pex) Deformat. 4 (Îrg; d. oameni) Supărat.
DĂBĂLÁT, -Ă adj. v. dăbălăzat.
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).
DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălát, -ă adj.] – V. dăbălăza.
DĂBĂLÁT, -Ă adj. v. dăbălăzat.
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-și lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Probabil din dăbălăzat.
DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălát, -ă adj.] – Et. nec.
DĂBĂLÁT, -Ă adj. v. dăbălăzat.
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Transilv., Mold.) 1. Tranz. (Despre animale; cu privire la cap, gură, urechi) A lăsa în jos, a lăsa să atîrne (de oboseală), a apleca, a pleoști. Calul... dăbălăză urechile, plecă capul la pămînt și rămase neclintit locului. MARIAN, O. II 166. 2. Refl. (Despre persoane) A slăbi, a se moleși.
DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Despre urechi, buze, aripi etc.) Lăsat în jos (de oboseală), pleoștit. V. clăpăug, bleg. Uliul... amețit de cap și cu aripile dăbălăzate. MARIAN, O. I 176. Avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Spate tare cîrjobate, Buze mari, dăbălăzate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 343. – Variantă: dăbălát, -ă (SLAVICI, N. II 4) adj.
dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză
dăbălăzá vb., ind. prez. 1 sg. dăbălăzéz, 3 sg. și pl. dăbălăzeáză
DĂBĂLĂZÁ vb. v. blegi, bosumfla, îmbufna, pleoști.
DĂBĂLĂZÁT adj. v. atârnat, bleg, blegit, bosumflat, clăpăug, îmbufnat, lăsat, pleoștit.
dăbălăzá (-zéz, -át), vb.1. (Refl., Trans) A se bosumfla. – 2. A slăbi, a da drumul. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. dălăbăză, dăbăla, dăbila, dăula, de(h)ula, decula. Origine expresivă. Primul sens indică prezența sl. lobŭza „buză”; dar tratamentul var. se explică numai printr-o interpretare expresivă (cf. Candrea, Scriban). După Cihac, II, 89, din sl. debĕlati, dificil din punct de vedere semantic. Philippide, Principii, 140, interpretează pe dăbălăzat ca deszălăba. REW 2941 (după Pușcariu) îl explică pe dăula prin lat. debilis; și Cihac, II, 93, interpretează var. trans. decula prin pol. kulawić „a șchiopăta”. Der. dăbălat, adj. (despre buze sau urechi; căzut; supărat; îmbufnat); dabilă (var. dabulă, dabălă), s. f. (gloabă, mîrțoagă; dare, bir; femeie rotofeie, durdulie), pentru a cărui evoluție semantică cf. gloabă; dăbilar, s. m. (perceptor, strîngător de dări). După Candrea și Scriban, dabilă s-ar explica prin mag. debella „femeie înaltă”. Graur, BL, II, 145, pleacă de la țig. dabul- „futuere”, și în BL, IV, 77, de la tc. dabul „femeie grasă”; ipoteză puțin probabilă, deoarece cuvîntul circulă numai în Mold. și Trans., unde împrumuturile din tc. sînt rare, și fiindcă nu ține seama de celelalte sensuri ale cuvîntului rom.
dăbălăzat a. Mold. ce atârnă în jos: buzoaie groase și dăbălăzate CR. [Origină necunoscută].
dăbălăzéz V. dezbălăzez.
dăbălăza vb. v. BLEGI. BOSUMFLA. ÎMBUFNA. PLEOȘTI.
dăbălăzat adj. v. ATÎRNAT. BLEG. BLEGIT. BOSUMFLAT. CLĂPĂUG. ÎMBUFNAT. LĂSAT. PLEOȘTIT.
dăbălát, -ă, dăbălați, -te, (dăulat, dăbălăzat), adj. – (reg.) 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu, 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu, 1990: 317). ♦ (onom.) Dabală, Dabala, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui dăbălăzat (< dăbălăza „a lăsa să atârne” < de + zăbală) (DEX, MDA).
dăbălát, -ă, (dăulat, dăbălăzat), adj. – 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu 1990: 317). – Probabil inițial dăbălăsat, din *daba „buză” + lăsat.

dăbălăzat dex

Intrare: dăbălăza
dăbălăza verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: dăbălăzat
dăbălat
dăbălăzat