dârzíe sf [At: M. COSTIN, în LET. II, 49/7 / V: ~rjíe / Pl: ~íi / E: dârz + -ie] (Înv) 1-14 Dârzenie (1-14).

DÂRZÍE s. f. (Pop.) Dârzenie. – Dârz + suf. -ie.

DÂRZÍE s. f. (Pop.) Dârzenie. – Dârz + suf. -ie.

DÎRZÍE s. f. (Învechit) Îndrăzneală, hotărîre, cutezanță, curaj; p. ext. obrăznicie, aroganță. Nu arma ta mă domolește, ci dîrzia ta față cu mine. GHICA, S. 351. Auzi dîrzie! blestemăție! Obrăznicie Și mojicie! ALECSANDRI, T. I 111. Tomșa! El te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139.

dârzíe (pop.) s. f., art. dârzía, g.-d. dârzíi, art. dârzíei

dârzíe s. f., art. dârzía, g.-d. dârzíi, art. dârzíei

DÂRZÍE s. v. bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate.

dârzie f. mare semeție.

dîrzíe f. Dîrjie, îndrăzneală, țănțoșie.

dîrzie s. v. BĂRBĂȚIE. BRAVURĂ. CURAJ. CUTEZANȚĂ. DÎRZENIE. ÎNCUMETARE. ÎNDRĂZNEALĂ. NEÎNFRICARE. SEMEȚIE. TEMERITATE.