dârz definitie

2 intrări

20 definiții pentru dârz

dấrj, ~ă a vz dârz
dârz, ~ă [At: CORESI, EV. 168/7 / V: ~rj / Pl: ~rji (și ~i), ~e / E: vsl дръзъ] 1 a (D. oameni) Care își iese ușor din fire. 2 a (D. oameni) Care nu se poate stăpâni. 3-4 smf, a (Om) foarte curajos. 5 a (D. atitudini, manifestări ale oamenilor) Care exprimă îndrăzneală, curaj. 6-7 smf, a (Om) obraznic. 8 a (Îe) A fi ~ de băutură A nu exagera cu băutura. 9 a (Îae) A nu se îmbăta. 10 av Cu fermitate. 11-12 av, a (În mod) înverșunat. 13 a (D. animale) Care nu se lasă ușor condus, nu ascultă de comenzi. 14 a (D. animale) Agresiv. 15 a (Pex; înv) Sprinten. 16-17 smf, a (Om) încăpățânat. 18-19 smf, a (Om) orgolios. 20-21 smf, a (Mol) (Om) în vârstă, dar încă voinic.
DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. (Despre ființe sau manifestările lor) 1. Îndrăzneț, curajos, cutezător. ♦ Aprig, înverșunat. Luptă dârză. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpățânat. 3. Mândru, semeț, țanțoș. [Pl. și: (m.) dârzi] – Din sl. drúzú.
DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. (Despre ființe sau mănifestările lor) 1. Îndrăzneț, curajos, cutezător. ◊ Aprig, înverșunat. Luptă dârză. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpățânat. 3. Mândru, semeț, țanțoș. [Pl. și: (m.) dârzi, (f.) dârze] – Din sl. drúzú.
DÎRJ, -E adj. v. dîrz.
DÎRZ, -Ă, dîrji, -ze, adj. 1. Îndrăzneț, curajos, hotărît, cutezător. Popoarele se pătrund de conștiința că pot obține victoria păcii prin luptă perseverentă și dîrză. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2756. Și sufletul meu amețit se simte Mai dîrz privind la culmea-naltă. BENIUC, V. 7. Stăteam jos pe o pelerină întinsă, cu care biruisem iarba înaltă și dîrză. IBRĂILEANU, A. 150. De astă dată nu se mai opri sfiicios pe la poartă, ci-și luă inima-n dinți și dete drept înainte, deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. ♦ Aprig, înverșunat. Tăun fu chemat la Sfatul Popular. Veni, dîrz, împreună cu Trandafira. CAMILAR, TEM. 265. Am făcut o sforțare dîrză să mă înfrîng. CAMIL PETRESCU, U. N. 229. Un domn senator, care se plimba de colo pînă colo, țifnind și aruncîndu-mi căutături foarte dîrze... mă interpelează foarte de sus. CARAGIALE, O. VII 296. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpățînat. Eu atîta pot să-ți spun, mamă: aține-te dîrză, aține-te pînă vin eu. CAMILAR, N. I 252. Dar sufletul tău în mine-nvăscut Tot dîrz a rămas și tot nu se-ndoaie. STANCU, C. 141. Ce-o fi avînd oare feciorul meu de s-a făcut așa de dîrz? SLAVICI, O. I 101. 3. Mîndru, semeț, țanțoș. Cu greutate mare, izbutea să se ție treaz și dîrz în șa. SADOVEANU, Z. C. 42. ◊ Fig. Păunenii se mirau mai ales de grădini: frumos rînduite... cu răsadurile vii și dîrze în cavaluri sătule de apă. SADOVEANU, P. M. 311. Pentru dînsul toate zburătoarele, mîndri păunași, sălbăticoși cocori, bufnițe cobitoare, șoimi dîrji... toate picau ca fermecate. ODOBESCU, S. III 180. ◊ (Adverbial) Dar ce-ai pățit?... – Ce să pățesc, zise Ivan dîrz, ia! am căptușit niște iepuroi, și am de gînd să-i jumulesc. CREANGĂ, P. 304. – Pl. și: (m.) dîrzi (CAMILAR, N. I 245), (f.) dîrje- (M. I. CARAGIALE, C. 137). – Variantă: dîrj, -e (DELAVRANCEA, A. 100, CARAGIALE, O. I 309) adj.
DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. 1. Îndrăzneț, curajos, cutezător. ♦ Aprig, înverșunat. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpățânat. 3. Mândru, semeț, țanțoș. [Pl. și: (m.) dârzi, (f.) dârje] – Slav (v. sl. drǔzǔ).
dârz adj. m., pl. dârji; f. dấrză, pl. dấrze
dârz adj. m., pl. dârji; f. sg. dârză, pl. dârze
DÂRZ adj. 1. v. curajos. 2. v. hotărât. 3. v. tenace. 4. v. disputat.
DÂRZ adj. v. mândru, semeț, țanțoș.
Dârz ≠ laș, fricos, neîndrăzneț
dîrz (dîrză), adj.1. Îndrăzneț, întreprinzător, avîntat. – 2. Tenace, neclintit, ferm. – Var. (înv.) dîrj. Sl. druzu (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 178; Cihac, II, 91; Conev 100), cf. îndrăzni, bg. durzaĭă „îndrăznesc”. – Der. dîrzie (var. (in)dîrjie), s. f. (curaj, îndrăzneală); dîrzoi, adj. (țeapăn), prin confuzie cu bîrzoi; îndîrji, vb. (a înfuria, a stîrni); înjîrda, vb. (Trans., a ațîța, a asmuți), metateză de la îndîrji (Drăganu, Dacor., VII, 135), probabil cu influența lui joardă „băț” (DAR).
DÂRZ ~ză (~ji, ~ze) 1) Care vădește îndrăzneală și curaj. Fire ~ză. 2) Care nu renunță la convingerile sau la principiile sale; neînduplecat; neclintit. 3) rar Care are o părere exagerată despre sine; mândru; fudul; încrezut; țanțoș; semeț; îngâmfat; înfumurat; măret. /<sl. druzu
dârz a. Mold. tare semeț: să apase pe dârza lor cerbice AL. [Slav. DRUZŬ].
dîrj V. dîrz.
dîrz, -ă adj., pl. ji, ze (vsl. drŭzŭ, dîrz, drŭznonti, a îndrăzni; rudă cu vgr. thrasýs, tharsýs. V. îndrăznesc). Cu capu sus, țanțoș, mîndru și îndrăzneț. Adv. în mod dîrz. – Și dîrj (Munt.).
DÂRZ adj. 1. brav, curajos, cutezător, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz, (livr.) intrepid, petulant, temerar, (rar) bărbat, (înv. și pop.) voinic, (înv.) hrăbor, neînfricoșat. (Om ~.) 2. decis, ferm, hotărît, inflexibil, intransigent, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător. (Un caracter ~.) 3. îndîrjit, perseverent, stăruitor, tenace. (O muncă ~.) 4. aprig, disputat, îndîrjit, înverșunat, (fig.) aprins. (O întrecere sportivă ~.)
dîrz adj. v. MÎNDRU. SEMEȚ. ȚANȚOȘ.
DÎRZ adj. 1. Dîrza s. 2. Dărzul (17 B IV 313). 3. Dărjan, olt., 1643 (Sd V 299); – Brăil (Șchei I). 4. Dîrjan ard., act., < Dîrja s., ard.

dârz dex

Intrare: dârz
dârz 3 pl. -ji,-je adjectiv
dârz 2 pl. -i,-e adjectiv
dârj adjectiv
dârz 1 pl. -ji,-ze adjectiv
Intrare: Dârz
Dârz