dấnsul, -sa [At: PSALT. HUR. 62r/6 / V: (înv) dấns, dín~ / Pl: ~nșii, ~sele / E: de4 + însul] 1 ppr (Înv; înlocuiește nume de persoană, rar, reg, de lucruri) El (sau ea). 2 ppr (Pop) Denumește o persoană mai în vârstă despre care se vorbește. 3 ppr (Însoțit de „și” adverbial) Exprimă insistența asupra persoanei prin reluarea subiectului. 4 ppr (Precedat de prepoziții) Înlocuiește numele complementului, insistând asupra acestuia. 5 ppl Dumnealui, dumneaei. 6 ppr (Îlav) Ca pe ~ (sau ca pe ~sa) Strașnic. 7 smf (Pop) Soț, soție. 8 sfp (Pop; euf) Iele. 9 sfp (Mol; șîs boală de ~sele, sau de ~sele) Boală (reumatică) despre care se crede că e provocată de iele. 10 sfp (Bot; Mol; șîs de ~ele) Nume al unor plante erbacee folosite pentru tratarea bolii dânsele (9). 11 sm (Mol; euf) Lup.

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., s. m., s. f. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen. -dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De4 + însul.

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen.-dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De4 + însul.

DÎ́NSELE s. f. pl. art. (În superstiții) Ielele. Stai pe loc, ce, te-au apucat dînsele? CONTEMPORANUL, VIIII 10.

DÎ́NSUL, DÎ́NSA, dînșii, dînsele, pron. pers. (Uneori e considerat ca o formă mai politicoasă decît «el», sau i se atribuie chiar valoarea lui «dumnealui») El, ea. (Întrebuințat la nominativ) Dar să-ți povestească dînsul o întîmplare... ca din gazetă! SADOVEANU, O. A. I 220. Dînsa pofti oaspeților bun venit. C. PETRESCU, S. 31. Deși dînsul era numai de douăzeci și trei de ani, ea îl socotea om deplin. SLAVICI, O. II 47. Și dînsa se face din ce în ce mai roșie la obraz, fără să răspundă. CARAGIALE, O. II 261. ◊ (Construit cu prepoziții) Lelea Ileana grăiește și pentru dînsul. SADOVEANU, N. F. 65. Acum întîia oară își aveau feciorul acasă la dînșii. SLAVICI, O. I 88. El se apropie cu bunăvoință de dînșii. CARAGIALE, O. II 237. Zîmbiră între dînșii bătrînii tăi prieteni. EMINESCU, O. I 91. Ieși tu, mîndră-n drumul lui. Și-i dă gură bietului Și grăiește cu dînsul, Doară-i stîmpăra plînsul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Alternînd cu pronumele «el», pentru variație) Crezi că n-a văzut el că nu mă tem de dînsul? SADOVEANU, O. V. 69. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dînsul. CARAGIALE, O. II 172. Acum, să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. ◊ (Uneori, popular, ține locul numelor de lucruri) Paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele cînd va fi de trebuință. ISPIRESCU, L. 4. ◊ Loc. adv. (După verbe tranzitive a căror acțiune se răsfrînge asupra unei persoane, pentru a arăta intensitatea unei acțiuni) Ca pe dînsul sau ca pe dînsa = strașnic, grozav; știi, colea... [Ercule] chemă pe Diomede la luptă, îl răpuse pre el și îl dete iepelor de-l mîncară ca pe dînsul. ISPIRESCU, U. 48. Cea mai tînără [dintre nurori]... trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, popular) Soț, soție. Să știi că dînsu-al meu e supărat! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 103. – Forme gramaticale: gen.-dat. (rar în limba literară) dînsului (ISPIRESCU, L. 98), dînsei, dînșilor, dînselor.

dấnsul pr. m., g.-d. dấnsului, pl. dấnșii, g.-d. dấnșilor; f. dấnsa, g.-d. dấnsei, pl. dấnsele, g.-d. dấnselor

dânsul pron. m. (g.-d. dânsului), pl. dânșii (g.-d. dânșilor); f. sg. dânsa (g.-d. dânsei), pl. dânsele (g.-d. dânselor)

DÂNSA pron. v. ea.

DÂNSA s. art. v. nevastă, soție.

DÂNSELE s. pl. art. v. iele.

DÂNSUL pron. v. el.

DÂNSUL s. art. v. bărbat, soț.

DÂNSUL dânsa (dânșii, dânsele) pron. pers. (întrebuințat mai ales la nominativ și acuzativ) El, ea (ei, ele). [G.-D. dânsului, dânsei, dânselor] /de + însul

dâns pr. el (cu o nuanță emfatică): se mira toată lumea de învățătura dânsului ISP. [Contras din de îns].

Dânsele f. pl. Mold. Tr. alt nume dat Ielelor; de dânsele, reumatism: descântec de dânsele. [V. Ielele].

dî́nsele f. pl. art. (d. dînsu, dînsa, el, ĭa). Alt nume al ĭelelor.

dî́nsu, dî́nsa pron. pers., pl. dînșiĭ, dînsele (lat. * de ipsum, de unde și it. desso. V. însu, adins, dins). El, ĭa. – În vest numaĭ despre persoane în semn de respect (ca dumnealuĭ, dumneaĭeĭ), la nom., gen. și dat.: vine dînsu, dînsuluĭ, dînșiĭ, dînșilor. În est numaĭ cu prep.: cu dînsu, de dînsu, de la dînsu, pe dînsu (cu în, din și pin: într’însu, dintr’însu, pintr’însu) despre persoane, ĭar cu între și despre lucruri: liniile se ating între dînsele. – Forme vechĭ: dînsul, dins, dîns; cătr’însul; cu îns(ul), cunînsul, cununs(ul), cunus(ul), din latinu cum ipso, *cun ipso, de unde s’a făcut cun insul, apoĭ cu nînsul, cu nunsul, cu nusul; de îns(ul), dîns(ul) = de dînsul; dup’îns(ul), pre îns(ul), prins(ul) = pre dînsul; sprins(ul) = spre dînsul.

ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.

de-dînsele s. v. PĂLĂRIA-CUCULUI.

dînsa s. art. v. NEVASTĂ. SOȚIE.

dînsele s. pl. art. IELE.

DÎNSUL pron. dumnealui, el, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul.

dînsul s. art. v. BĂRBAT. SOȚ.