dâmb definitie

2 intrări

16 definiții pentru dâmb

dâmb sn [At: (a. 1611) URICARIUL XVII, 194 / V: (îrg) ~mp, (reg) ~ sf / Pl: ~uri / E: mg domb] 1 Formă de relief mai mică decât dealul Si: colină, colnic. 2 Ridicătură de pământ pe marginea unui șanț, a unei ape, a unei gropi etc. 3 (Reg) Semn de hotar (între două moșii). 4 (Reg; îf ~bă) Bătătură (în tălpi sau la mâini). 5 (Reg; îf ~bă) Umflătură de la acul albinei.
DÂMB, dâmburi, s. n. Formă de relief mai mică decât dealul; colină. ♦ Ridicătură mică de pământ înălțată la marginea unui șanț, a unei gropi etc. – Din magh. domb.
DÂMB, dâmburi, s. n. Formă de relief mai mică decât dealul; colină. ♦ Ridicătură mică de pământ înălțată la marginea unui șanț, a unei gropi etc. – Din magh. domb.
DÎMB, dîmburi, s. n. Ridicătură de teren mai mică decît dealul; delușor, colină, colnic. Te-aștept mîne în zori! a răcnit el de departe, de pe un dîmb. SADOVEANU, N. F. 56. Pîrîul... ocolea pe sub niște dîmburi și pe sub niște locuri de pășune. GALACTION, O. I 293. Pe la prînzul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după un dîmb. CREANGĂ, A. 54. ♦ Ridicătură mică de pămînt (la un șanț, la o groapă etc.). Tăcuți, se așezară pe un dîmb moale, cu iarba mare, deasupra malului nalt, sub streșina ramurilor zăvoiului. SADOVEANU, O. IV 77. După ce culege florile vine la drum cu brațul încărcat, se așază pe dîmbul șanțului... le întocmește într-un buchet. IBRĂILEANU, A. 48.
dâmb s. n., pl. dấmburi
dâmb s. n., pl. dâmburi
DÂMB s. (GEOGR.) înălțime, ridicătură, (rar) înălțătură, (reg.) dâlmă. (Înaintea dealului se află un ~.)
dîmb (dấmburi), s. n. – Deal, înălțime, munte mic. Mag. domb, din sl. dąbŭ „arbore” (Cihac, II, 495; Candrea; Gáldi, Dict., 123; Scriban); cf. dubă, dumbravă. Pare cuvînt identic cu dîlm, s. n. sau deal, poate ca urmare a unei contaminări cu gîlmă „protuberanță”. – Der. dîmbos, adj. (muntos); dîmbeț (var. dumbeț), s. n. (munte mic); dumbeț, s. m. (plantă, Teucrium chamaedrys). Cf. Pușcariu, Dacor., I, 231.
DÂMB ~uri n. 1) Formă de relief mai mică decât dealul; delușor; colină. 2) Ridicătură (mică) de pământ la marginea unei gropi sau a unui șanț. /<ung. domb
dâmb n. deal mai mic și rotund de formă conică, purtând diferite numiri după mărimea și conformațiunea lui: culme, grind, gruiu, măgură, movilă, muncel, runc, etc. [Ung. DOMB].
Dâmbu n. afluent al Teleajănului în jud. Prahova.
dîmb n., pl. urĭ (ung. domb, dîmb). Înălțătură mult maĭ mică de cît dealu, chear de cîtiva metri. – Dim. -uléț, -ușór, pl. ețe, oare; în nord și -óc, pl. oace.
DÎMB s. (GEOGR.) înălțime, ridicătură, (rar) înălțătură, (reg.) dîlmă. (Înaintea dealului se află un ~.)
dâmb, dâmburi, (dâmboc), s.n. – Deal, colină: „Du-te ’ntoarce turma-ncoace, / De pă văi, de pe dâmboace” (Lenghel, 1985: 230). ♦ (top.) Dâmba, deal în Săcel. ♦ (onom.) Dâmb, Dâmbu, Dâmban, Dâmboiu, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DNF, 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din magh. domb „ridicătură, movilă” < sl. dabǔ (Scriban, Șăineanu, Cihac, Candrea, DEX, MDA).
dâmb, -uri, (dâmboc), s.n. – Deal, colină: „Du-te ’ntoarce turma-ncoace, / De pă văi, de pe dâmboace” (Lenghel 1985: 230). – Din magh. domb „deal”.
DÎMB subst. 1. Dîmb/a jude (Dm; Ștef); -ești s. (RIB XV 23). 2. Dîmboiu, fam., 1628 (Paș). 3. Dîmbocea (Glos; AO X 129). 4. Dumba, N. (Am); – T., ard; – Gh., ar. (Cara 96, 102); – Rafael, ar. (RI IX 114).

dâmb dex

Intrare: dâmb
dâmb substantiv neutru
Intrare: Dâmb
Dâmb