căpățânos, ~oasă [At: CANTEMIR, IST. 30 / Pl: ~oși, ~oase / E: căpățână + -os] 1 a (Rar; adesea prt) Cu capul mare. 2 a Încăpățânat. 3 a Greu de cap. 4 a Mintos. 5 smf (Bot) Tătarnică (Echinops commutatus). 6 sfp (Bot) Rostogol (Echinops sphaerocephalus).

CĂPĂȚÂNÓS, -OÁSĂ, căpățănoși, -oase, adj. 1. (Fam.) Cu capul mare. 2. Fig. Încăpățânat; greu de cap. – Căpățână + suf. -os.

CĂPĂȚÂNÓS, -OÁSĂ, căpățânoși, -oase, adj. 1. (Rar; adesea peior.) Cu capul mare. 2. Fig. Încăpățânat; greu de cap. – Căpățână + suf. -os.

CĂPĂȚINÓS, -OÁSĂ adj. v. căpățînos.

CĂPĂȚÎNÓS, -OÁSĂ, căpățînoși, -oase, adj. 1. (Rar, de obicei peiorativ) Cu capul mare. A venit cu Vasilica, Frumușica, căpățînoasa. TEODORESCU, P. P. 124. ◊ Fig. Dincoace muntele, namilă naltă, Căpățînoasă, cu creasta de cremene. DEȘLIU, G. 26. 2. Fig. Încăpățînat, greu de cap. De ce ești căpățînos și nu vrei să înțelegi? CARAGIALE, O. I 377. – Variantă: căpăținós, -oásă (SADOVEANU, P. M. 200) adj.

CĂPĂȚÂNÓS, -OÁSĂ, căpățânoși, -oase, adj. 1. (Rar., adesea peior.) Cu capul mare. 2. Fig. Încăpățânat; greu de cap. – Din căpățână + suf. -os.

căpățânós (fam.) adj. m., pl. căpățânóși; f. căpățânoásă, pl. căpățânoáse

căpățânós adj. m., pl. căpățânóși; f. sg. căpățânoásă, pl. căpățânoáse

CĂPĂȚÂNOÁSĂ s. v. rostogol, scai, scaiete, tătarnică.

CĂPĂȚÂNÓS adj. v. încăpățânat, îndărătnic, recalcitrant, refractar.

CĂPĂȚÂNÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) rar Care are capul mare. 2) fig. Care are cap bun; căpos. /căpățână + suf. ~os

căpățănos a. 1. cu capul mare; 2. fig. gros de cap, prost.

căpățînós, -oásă adj. (d. căpățînă). Iron. Cu capu mare. Fig. Încăpățînat. Prost. V. căpos, țestos.

căpățînoasă s. v. ROSTOGOL. SCAI. SCAIETE. TĂTARNICĂ.

căpățînos adj. v. ÎNCĂPĂȚÎNAT. ÎNDĂRĂTNIC. RECALCITRANT. REFRACTAR.