Definiția cu ID-ul 546813:
CĂPĂTẤI, căpătâie,
s. n. 1. Parte a patului sau a oricărui culcuș, pe care se pune capul. ◊
Expr. A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă.
2. Pernă sau alt obiect pe care pune capul cel care se culcă. ◊
Loc. adj. și
adv. Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost. ◊
Expr. A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viață. (
Înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva). Carte de căpătâi = carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; carte preferată.
3. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva.
4. Capăt
(1). Puse iarăși căpătâi la căpătâi celelalte oscioare (ISPIRESCU). ◊
Expr. A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. [
Var.: (
reg.)
căpătắi s. n.] –
Lat. capitaneum. Căpătâi dex online | sinonim
Căpătâi definitie