călấi sms vz călai

călấu, -ie a [At: I. C., POEZII 316 / Pl: ~ấi / E: nct] 1 (Mun; d. lemn; mpl) Încă verde, neuscat complet. 2 (D. fructe, cereale sau d. pâinea scoasă din cuptor) Necopt bine. 3 (D. lichide) Călduț.

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.

CĂLÂU adj. v. căldicel, căldișor, călduț, încropit.

călîi (-îie), adj. – 1. Călduț, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Pușcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic și semantic dificil de acceptat.

călấi, -ie, călấi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduță.

călấie s.f. (reg., înv.) plăcintă din făină de grâu cu lapte și cu ouă.

călâie f. Tr. plăcintă din făină de grâu cu lapte și cu ouă. [Turc. KALYE, printr’un intermediar sărbesc].

călî́ŭ, -î́ĭe adj., pl. m. și f. î́ĭ. Sud. Vîlced: lemne călîĭ. Nu destul de copt: grîne călîĭ. Molcuț: oŭă călîĭ. Căldicel: apă călîĭe.

călîu adj. v. CĂLDICEL. CĂLDIȘOR. CĂLDUȚ. ÎNCROPIT.