călấi sms vz călai

călấu, -ie a [At: I. C., POEZII 316 / Pl: ~ấi / E: nct] 1 (Mun; d. lemn; mpl) Încă verde, neuscat complet. 2 (D. fructe, cereale sau d. pâinea scoasă din cuptor) Necopt bine. 3 (D. lichide) Călduț.

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.

CĂLÂU adj. v. căldicel, căldișor, călduț, încropit.

călîi (-îie), adj. – 1. Călduț, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Pușcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic și semantic dificil de acceptat.

călấi, -ie, călấi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduță.

călî́ŭ, -î́ĭe adj., pl. m. și f. î́ĭ. Sud. Vîlced: lemne călîĭ. Nu destul de copt: grîne călîĭ. Molcuț: oŭă călîĭ. Căldicel: apă călîĭe.

călîu adj. v. CĂLDICEL. CĂLDIȘOR. CĂLDUȚ. ÎNCROPIT.