cădínță sf [At: TDRG / Pl: ~țe/ E: cădea + -ință] (Înv) Cuviință.

CĂDÍNȚĂ s. v. cuviință.

cădínță f., pl. e (d. a se cădea, a se cuveni. V. cadență). Rar. Decență, cuviință. Competență, drept, cădere.

cădință s. v. CUVIINȚĂ.