culoare definitie

2 intrări

41 definiții pentru culoare

coridór sn [At: NEGRUZZI, S. I, 10 / V: coli~, cari~ / Pl: ~oáre / E: fr corridor, ger Korridor] 1 Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri sau apartament Si: culoar. 2 Spațiu îngust de-a lungul compartimentelor de tren. 3 Vale îngustă care leagă două puncte de teren.
culoar sn [At: C. PETRESCU, S. 241 / P: ~lo-ar / V: (înv) ~luar, ~luoar / E: fr couloir] 1 Încăpere îngustă și lungă din interiorul unei clădiri, utilizată ca loc de trecere între încăperile de la același nivel. 2 Spațiu îngust de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3 Spațiu îngust și delimitat de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un concurent. 4 Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5 (Ggf; îs) ~ depresionar Depresiune îngustă și alungită, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți.
culoare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 45 / V: col~, (înv) color / Pl: ~ori / E: fr couleur, lat color, -em] 1 Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care Ie reflectă corpurile și care creează asupra retinei ochiului o impresie specifică. 2 (Pgn) Aspectul colorat al corpurilor. 3 (Lpl; îs) Culori complementare Culori care prin suprapunere dau culoarea albă. 4 (Îs) ~ caldă Culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșii). 5 (Îs) ~ rece Culoare aflată în a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). 6 (Lpl; îs) Culori moarte Culori șterse. 7 (Lpl; îas) Culori care nu se potrivesc una cu alta. 8 (Îs) ~ fundamentală Fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori și care, amestecate între ele, dau toate celelalte culori. 9 (D. oameni; îla) De ~ Care are pigmentație neagră. 10 (Pfm; îe) A avea ~ A arăta bine la față. 11 (Pfm; d. față; îe) A-și pierde ~a (sau culorile) A deveni palid. 12 (D. stofe; îae) A se decolora. 13 Materie colorantă. 14 Creion cu mina colorată. 15-16 (Fig) Fel de a descrie (sau prezenta) ceva sau pe cineva. 17 (Îs) ~ locală Totalitatea trăsăturilor caracteristice vieții într-un loc sau într-o epocă dată (scoase în evidență într-o operă artistică). 18 (Îs) ~ istorică Evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea specific. 19 (Fig) Calități proprii stilului unei lucrări (artistice). 20 (Fig; îs) ~politică Apartenență la un partid sau la anumite convingeri politice. 21 (Iuz) Sector. 22 Fiecare dintre cele patru categorii ale cărților de joc. 23 (Bot; reg; îc) ~a-focului Ruscuță (Adonis flammea).
COLOÁRE s. f. v. culoare.
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir.
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.
COLOÁRE s. f. v. culoare.
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir.
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.
COLOÁRE s. f. v. culoare.
CULOÁR, culoare, s. n. Încăpere îngustă și lungă din interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. V. sală, coridor. Pe scaune, de-a lungul culoarelor, lipiți de pereți, umăr la umăr... delegații așteptau. DUMITRIU, N. 291. ◊ Apăruse atunci pe culoarul facultății... o străină. C. PETRESCU, S. 241. ◊ Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon, prin care se poate circula și din care se intră în compartimente. Controlorul pieri în celălalt vagon, alergă pe culoar, trîntind ușile în urmă-i. DUMITRIU, B. F. 8 Acceleratul gîfiia greu, șpre Bîrnova, locomotiva șuiera neîntrerupt... Soldații se treziră, umplură culoarul. CAMILAR, N. II 110. – Pronunțat: -loar. -Scris și: culuár (CAMIL PETRESCU; T. II 585).
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diverse frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei ochiului o impresie specifică; (în vorbirea curentă) aspectul colorat al corpurilor. Culoare roșie. Culoare albastră. Bărcuță, vopsită în culoarea oului de rață, cobora fluviul spre mare. ȘART, E. 132. Culori complementare v. complementar. Culoare moartă v. mort. Culoare vie. viu. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. Epoca sîngeroasă a cuceririlor coloniale și înrobirii popoarelor de culoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 12/2. ◊ Expr. A avea culoare = a fi roșu în obraz, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre stofe) a se spălăci, a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta ceva; nuanță, ton. M-a descris în culorile cele mai întunecate. Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei epoci, ale unei țări etc. redate într-o operă literară. În versurile dintîi numele Calavryta și mai ales Venus Pandemos dau multă culoare locală. MACEDONSKI, O. TV 56. (În trecut) Culoare politică = apartenența la un partid politic.Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. V. vopsea, boia. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoarea și forma punctelor. – Variantă: coloáre (DEȘLIU, G. 43, MACEDONSKI, O. I 60, ODOBESCU, S. I 448) s. f.
culoár (-loar) s. n., pl. culoáre
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
culoár s. n., pl. culoáre
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
CULOÁR s. v. coridor.
CULOÁRE s. 1. v. vopsea. 2. (rar) maslă. (~ la jocul de cărți.)
COLOÁRE s.f. v. culoare.
CULOÁR s.n. Coridor. ♦ Spațiu necompartimentat folosit în trecere în lungul unui vagon. [Pron. cu-loar. / < fr. couloir].
CULOÁRE s.f. 1. Senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; (curent) aspectul colorat al corpurilor; față. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentația neagră, galbenă etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanță, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = reproducere exactă a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanță colorantă; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, carou și cupă). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].
CULOÁR s. n. 1. coridor. ◊ spațiu îngust, pentru trecere în lungul unui vagon de cale ferată. 2. spațiu delimitat de trecere printr-o anumită zonă (pe uscat, în aer sau apă). ◊ spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 3. depresiune (I, 1) îngustă și foarte alungită. (< fr. couloir)
CULOÁRE s. f. 1. senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben, albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanță, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, epoci etc. 3. materie, substanță colorantă; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, caro și cupă). (< fr. couleur, lat. color)
coloáre (colóri), s. f. – Totalitatea radiațiilor de lumină pe care le reflectă corpurile și care crează asupra retinei o impresie specifică. – Var. culoare, (înv.) color. Lat. color (sec. XIX), var. din fr. couleur. – Der. colora, vb. (a da unui obiect o anumită culoare, a vopsi); colorați(u)ne, s. f. (culoare, colorit); colorit, s. n. (totalitatea culorilor unui obiect), din germ. Kolorit; colorist, s. m., din fr.; coloratură, s. f. (vocaliză, tril), din germ. Koloratur; decolora, vb., din fr.; incolor, adj., din fr.; tricolor, adj. (în trei culori). Se cuvine să observăm că în rom. s-a păstrat obiceiul oriental, probabil turanic, de a distinge cartierele sau sectoarele unei localități după numele unei culori: cf. șeful de culoare (Cocea) șeful județului.
CULOÁR ~e n. 1) Încăpere lungă și îngustă de-a lungul unei serii de camere, care servește ca loc de trecere și de legătură între acestea; coridor. 2) Loc de trecere într-un vagon de-a lungul compartimentelor. 3) Fiecare dintre spațiile înguste, delimitate în lungul unei piste de atletism, de canotaj sau al unui bazin de înot, în care concurează un singur sportiv sau o singură echipă. 4): ~ depresionar depresiune între două masive sau culmi de dealuri și munți. [Sil. -lo-ar] /<fr. couloir
CULOÁRE ~óri f. 1) Totalitate a radiațiilor luminoase de diferite frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra ochiului o senzație vizuală specifică. ◊ De ~ care aparține rasei negre sau galbene. 2) Substanță folosită în arta vopsitului sau în pictură; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur
coloare f. 1. impresiune particulară produsă asupra ochiului prin reflexiunea razelor luminoase asupra corpurilor; 2. substanță sau materie colorantă: fabrică de colori; colori naționale, drapelul tricolor (albastru, galben și roșu); coloare locală, ceea ce redă bine obiceiurile unei epoce sau țări; 3. diviziunea unei comune urbane: Bucureștii se împart în 5 colori: roșu, galben, albastru, verde și negru; 4. unul din cele patru feluri la cărțile de joc: roșu sau cupă, verde sau pică; 5. fig. caracter particular de opiniune politică: coloarea ziarului; 6. lustrul stilului, tonul unui tablou.
culoar n. gang îndărătul lojelor unui teatru (= fr. couloir).
*coloáre f., pl. orĭ, (lat. cólor, -óris; it. colóre, fr. couleur). Impresiune pe care o face asupra ochĭuluĭ lumina reflectată de corpurĭ. Carnațiune: a avea colorĭ frumoase. Văpsea, boĭa, materie colorată: a amesteca colorile. Munt. Despărțire (circumscripțiune, sector) de oraș. Fig. Aparență: colorile adevăruluĭ. Caracteru propriŭ uneĭ opiniunĭ, părerea politică: coloarea unuĭ ziar. Coloarea unuĭ loc, unuĭ oraș, aspectu supt care se prezentă (strade, case, obiceĭurĭ ș. a.). Colorile naționale, colorile steaguluĭ țăriĭ. Un om de coloare, un negru, un harap. – Barb. culoare (cp. cu colorat). Foarte des, (maĭ ales în est) și colór, n., pl. oare (it. colór. Cp. cu amor, favor, onor).
*coridór n., pl. oare (fr. corridor, d. sp. corredor, d. correr, lat. cúrrere, a alerga. V. curg). Galerie de comunicațiune între camerele uneĭ case orĭ între compartimentele unuĭ vagon. – Barb. culoar (fr. couloir). V. foișor și alergătoare.
*culoár n., pl. e (fr. couloir, d. couler, a curge. V. culisă. P. term., cp. cu trotuar, contuar). Barb. Coridor.
*culoáre, V. coloare.
CULOAR s. coridor, gang, (înv.) tindă. (Îl poartă printr-un lung ~.)
CULOARE s. 1. vopsea, (pop.) boială, (reg.) boia, (Țransilv., Ban. și Bucov.) farbă, (înv.) față, șar. (~ albastră pentru țesături.) 2. (rar) maslă. (~ la jocul de cărți.)
trei-colori s. v. REGINĂ.
culoár s. n. (circ.) Spațiu delimitat (pe uscat, apă, în aer) rezervat unor vehicule ◊ „Tot mai multe orașe – printre care Chicago, Denver – au înființat culoare speciale pentru circulația bicicliștilor.” Sc. 5 XI 74 p. 6. ◊ „Al patrulea culoar este rezervat petrolierelor încărcate și navelor cu produse nocive ce se îndreaptă spre porturile din zona Mânecii.” R.l. 16 I 79 p. 6 (din fr. couloir; DMN 1966; DEX, DN3 – cu alt sens)
culoáre-lumínă s. f.1. Culoare de o mare luminozitate ◊ „Încrângăturile culorii-lumină reconsideră [...] tehnici și motive a căror putere eruptivă – cumulată într-un figurativ nostalgic ori polemic – își atestă perenitatea.” Luc. 18 II 67 p. 8. ♦ 2. Procedeu folosit de pictori ◊ „Mijlocul nou de lucru (acest termen devine impropriu) al pictorului este gama proiectoarelor cinematografice atât pentru ecrane plane cât și pentru cele adânci. Noul material se cheamă culoare-lumină, cu o gamă și cu o putere incomparabile. Material extra-ușor, ușor de mânuit, pe care îl dilatezi, îl comprimi și îl ștergi după voie.” R.lit. 11 X 73 p. 28; v. și Cont. 4 VIII 67 p. 6 //din culoare + lumină//
CULOAR (DE ZBOR), rută aeriană destinată parcurgerii traseelor de zbor de aeronavele civile în vederea evitării coliziunilor aeriene și pentru o mai bună legătură radio între aeronave și punctele terestre de urmărire și control al traficului aerian sau destinată evoluției unor aeronave militare. Pentru aeronavele militare există: culoar de aterizare-decolare (porțiune a câmpului de zbor la aerodromuri fără pistă artificială, destinată pentru aterizare-decolare) și culoar de trecere prin zona de foc a rachetelor și artileriei antiaeriene (fâșie din zona de foc a unui sistem de apărare antiaerian prin care aviația proprie trebuie să treacă neapărat pentru îndeplinirea misiunilor, putând să treacă fără riscul de a fi lovită de apărarea antiaeriană proprie și a stânjeni acțiunea artileriei și a rachetelor antiaeriene. Acest culoar este stabilit prin cooperare de către artileria antiaeriană și aviație, cuprinzând măsuri de evitare a erorilor și recunoaștere, și are lărgimea de 30-40 km pe direcția de zbor a aviației).
DE GUSTIBUS (ET COLORIBUS) NON DISPUTANDUM (lat.) despre gusturi (și culori) nu se discută – Adagiu scolastic. S-a răspândit ca o justificare a libertății de a avea preferințe personale în domeniul nedemonstrabilului.
ORĂȘTIE 1. Culoarul Orăștiei, culoar depresionar, de origine tectonică, situat pe valea mijlocie a Mureșului (parte componentă a culoarului Mureșului), în continuarea culoarului Alba Iulia-Turda. cuprins între prelungirile M-ților Metaliferi (la N) și cele ale m-ților Șureanu (la S) și, aproximativ, între localit. Vințu de Jos (la NE) și Turdaș (la SV). Are formă alungită, cu numeroase „golfulețe” depresionare, care pătrund în zona montană, cu relief predominant deluros în S și terase și lunci în N. 2. Munții Orăștiei, denumirea sub care este cunoscută zona muntoasă (parte componentă a m-ților Șureanu) situată la S de cursul mijlociu al Mureșului și la E de valea Streiului unde, în Antichitate, a existat un centru economic, politic, militar și religios al statului dac. Aici se aflau importante așezări și puternice cetăți: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Costești și Piatra Roșie. Întregul complex al cetăților dacice a fost declarat, în 1999, ca aparținând patrimoniului cultural universal. 3. Municipiu în jud. Hunedoara situat în culoarul omonim, la poalele dealului Lipadia, în zona de confl. a râului Orăștie cu Sibișel; 22.757 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Expl. de nisip și balast. Ind. chimică (coloranți, vopsele, mase plastice etc.), a blănăriei și marochinăriei, de prelucr. a lemnului și a plantelor medicinale, mat. de constr. și alim. Fabrică de uleiuri esențiale. Muzeu cu secții de istorie și etnografie (fondat în 1952). Renumit centru folcloric. Monumente: cetatea Orăștiei (sec. 14-15, transformată și amplificată în sec. 16-17); biserică fortificată (azi biserică reformată), datând din sec. 14, refăcută în 1560; bisericile ortodoxe Adormirea Maicii Domnului (sec. 17), Sf. Nicolae (sec. 18) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1936-1945); sinagogă (sec. 18); biserică luterană (1820); monumentul „Paliei de la O.” (dezvelit în 1974), operă a sculptorului Nicolae Adam. La c. 35 km SSE de O. se află complexul de cetăți dacice din M-ții Orăștiei. Prima mențiune documentară datează din 1224. Distrusă de invazia tătarilor în 1241, așezarea este refăcută ulterior, devenind în sec. 14 un important centru meșteșugăresc. În 1420 orașul a fost incendiat și jefuit de turci. În sec. 14-16, a fost un activ centru politic și cultural al românilor transilvăneni, aici funcționând mai multe școli și o tipografie, de sub teascurile căreia a apărut, la 15 iul. 1582, Palia de la Orăștie. Sediu al scaunului săsesc omonim. A fost declarat municipiu la 18 ian. 1995.
de nicio culoare expr. deloc.

culoare dex

Intrare: culoar
culoar substantiv neutru
  • silabisire: cu-loar
Intrare: culoare
coloare
culoare substantiv feminin