cujbă definitie

2 intrări

24 definiții pentru cujbă

cujbă sf [At: LB / V: coj~, cușbă (Trs) gu~ / Pl: ~be și (rar) ~bi IE: srb gužba] (Reg) 1 Nuia pârlită în foc și bine răsucită, folosită pentru a lega diverse obiecte Si: (reg) gânj, vânj. 2 Legătură la car. 3 Parte a plugului nedefinită mai îndeaproape. 4 Chingă. 5 Legătură făcută cu o nuia răsucită, care ține o sarcină de vreascuri. 6 (Ban) Parte a biciului care se leagă de codiriște. 7 Bucată de lemn fixată în pământ (sau în zid) de care se leagă (sau se atârnă, cu un lanț) ceaunul deasupra focului. 8 (La războiul de țesut) Fiecare din cele două brațe în formă de unghi drept, de care sunt agățate brâglele și vătalele cu ajutorul cărora se bat firele Si: (reg) brațe, ciocan, furcă, mână, stâlp. 9 (Mpl) Grătar de fier din preajma vetrei pe care se pun lemnele verzi să se usuce. 10 (Bot; îc) ~ba-ciobanului Plantă din familia marcantiaceelor care nu posedă tulpină sau rădăcină, corpul ei fiind un tal, iar sporogoanele sunt purtate sub o căciulă conică, așezată în vârful unui peduncul (Conocephalus conicus).
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din sb. gužba.
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din scr. gužba.
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn, uneori îndoită la un capăt, care se înfige în pămînt sau se fixează într-un zid și de care se atîrna sau se leagă, cu un lanț, ceaunul. După ce se încredință prin întuneric că toate-s în bună rînduială, scapără, aprinse foc și anină ceaunul de mămăligă în cujbă. SADOVEANU, O. A. II 174. Pînă ce Ghiță să așeze ceaunul de mămăligă pe capătul unei cujbe, într-o baie de flăcări... luai șaua și desagii din spetele Pisicuții și o priponii de un țăruș. HOGAȘ, M. N. 66. Să mulg laptele-n găleți Și să-mi fac eu singur slujbă, Crestături făcînd pe cujbă. COȘBUC, P. II 167. 2. (Mold.) Nuia bine răsucită și pîrlită în foc, întrebuințată în loc de frînghie; gînj. – Variantă: gújbă (PĂSCULESCU, L. P. 176) s. f.
GÚJBĂ s. f. v. cujbă.
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
CÚJBĂ s. (reg.) cocârlă, (Ban. și Transilv.) cocaie. (De ~ se atârnă ceaunul deasupra focului.)
CÚJBĂ s. v. braț, chingă, cocârlă, crivac, furcă, mână, stâlp.
GÚJBĂ s. v. gânj.
cújbă (cújbe), s. f.1. Nuia flexibilă ce servește la legat. – 2. Partea împletită a biciului. – 3. Lanț cu cîrlig pentru ceaun. – 4. Traversă de piept, la războiul de țesut. – Var. gujbă. Sb. gužba „legătură a plugului” (DAR; cf. Cihac, II, 447), cf. mag. guzsba, ceh. vazba „legătură”. Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32, credea că este cuvînt dacic. Cf. gînj. – Der. (în)cujba, vb. (a înfoi, a curba; a supune; a înmuia, a face să cedeze); încujbătură, s. f. (încovoiere); cujbar, s. n. (cotitură, sinuozitate); cujbi, vb. (Arg., a bate).
CÚJBĂ ~e f. 1) reg. Împletitură din nuiele pârlite la foc, folosită în loc de frânghie. 2) Băț pe care se atârnă ceaunul deasupra focului. /<sb. gužba
cujbă f. 1. lemn fixat oblic în perete, cu crestături, de care se sprijină coada căldării și a ceaunului: cujba ține locul pirostriilor; 2. lemnul încovoiat al luntrei. [Rut. KUJBA, nuia ide salcie].
gujbă f. Tr. gânj. [Ung. GUZSBA].
cújbă f., pl. e (rut. gužba, nuĭa de salcie, sîrb. gužba, șumuĭog, bg. gužba, sarma, d. vsl. gonžba, gonžĭ, legătură, gînj; secuĭește guzsba, cujbă. V. gujbă, gînj, vînj). Lemnu saŭ feru de care se atîrnă ceaunu deasupra foculuĭ (V. cocaĭe și pirosteĭe). Crăcană care susține o macara (un scripț). Cureaŭa care ține lopata legată de scarmos la luntre (numită și salamastră).
gújbă f., pl. e (var. din cujbă, rudă cu ginj și ung. guzsba, id. GrS. 1937, 187. V. și Bern. la gonživĭ). Hațeg. Gînj.
CUJBĂ s. (reg.) cocîrlă, (Ban. și Transilv.) cocaie. (De ~ se atîrnă ceaunul deasupra focului.)
cujbă s. v. BRAȚ. CHINGĂ. COCÎRLĂ. CRIVAC. FURCĂ. MÎNĂ. STÎLP.
gujbă s. v. GÎNJ.
cújbă, cujbe, s.f. – (reg.) Dispozitiv (din lemn) pe care se agață căldarea deasupra vetrei; lemn încovoiat. – Cuvânt autohton (Hasdeu, 1894); din srb. gužba „legătură a plugului” (DA, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
gújbă, gujbe, s.f. – (reg.) Lemn bătut în pământ care, cu ajutorul gânjului, servește la fixarea vârtejului la stână (Papahagi, 1925; Budești). – Din magh. guzsba (Șăineanu); cf. cujbă (Scriban, MDA).
cújbă, -e, s.f. – Dispozitiv (din lemn) pe care se agață căldarea deasupra vetrei; lemn încovoiat. – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894).
gújbă, -e, s.f. – Lemn bătut în pământ care, cu ajutorul gânjului, servește la fixarea vârtejului la stână (Papahagi 1925; Budești). – Cf. cujbă (MDA).
CUJBĂ subst. 1. – Luca, solul lui Ștefăniță Vodă; D-tru (Vel). 2. Cujbulei, D-tru 1590 (Vel), poate același. 3. Prob. Cojboiu (Buc).

cujbă dex

Intrare: cujbă
gujbă substantiv feminin
cujbă substantiv feminin
Intrare: Cujbă
Cujbă