cuhnie sf [At: URECHE, ap. LET. I, 105/1 / V: (Mun) cucn~, (Olt; Trs) cun~, (Mun) cuin~, (Trs) ~nă, (Mar) ~ne, (Ban) cună, (Trs; Ban) cuină, (Ban) cohnă, cogne, (Trs) cunhă, conihă, cumnă, comne, coină, coihă / Pl: ~ii / E: cf ucr кyxня] (Reg) 1 Bucătărie. 2 Bucătărie de vară. 3 Bucătărie de campanie. 4 (Pgn) Loc unde se gătește mâncare. 5 Bucătăria principală a unei mănăstiri. 6 Totalitatea alimentelor pentru întreținerea unei gospodării. 7 Locuință modestă cu camere mici, pentru personalul casnic. 8 Încăpere mică și sărăcăcioasă. 9 Trăsură închisă.

cuină sf vz cuhnie

CÚHNE s. f. v. cuhnie.

CÚHNIE, cuhnii, s. f. (Reg.) 1. Bucătărie. ♦ Bucătăria principală a mănăstirilor și cea de vară a gospodăriilor țărănești. 2. Clădire modestă; cameră sărăcăcioasă. [Var.: cúhne, cúină, cúine, cuiníe s. f.] – Din ucr. kuhnja.

CÚINĂ s. f. v. cuhnie.

CÚINE s. f. v. cuhnie.

CUINÍE s. f. v. cuhnie.

CÚHNE s. f. v. cuhnie.

CÚHNIE, cuhnii, s. f. (Reg.) 1. Bucătărie. ♦ Bucătăria principală a mănăstirilor și cea de vară a gospodăriilor țărănești. 2. Clădire modestă; cameră sărăcăcioasă. [Var.: cúhne, cúină, cúine, cuiníe s. f.] – Din ucr. kuhnja.

CÚINĂ s. f. v. cuhnie.

CÚINE s. f. v. cuhnie.

CUINÍE s. f. v. cuhnie.

CÚHNE s. f. v. cuhnie.

CÚHNIE, cuhnii, s. f. (Regional) 1. Bucătărie. La cuhnia conacului lui Grigore Vîrnav s-au tăiat în acele zile... douăzeci și opt de curcani. GALAN, Z. R. 75. Dimineața, cînd a vîrît capul în cuhnia strîmtă a gospodinei, căutînd apă... Ana Cișcova cînta, potrivindu-și în spelci de sîrmă cozile. SADOVEANU, N. P. 185. Cucoana Paraschiva, din cuhnia în care priveghea bătutul putineilor, îl zărea cu coada ochilor. MACEDONSKI, O. III 5. 2. Clădire modestă, cu încăperi mici; cameră sărăcăcioasă. Cînd se uită în colțul cuhniei și văzu patul strîmb, tare ca piatra, o cuprinse frica de noapte. CAMILAR, TEM. 244. Flăcăul intră într-un fel de cuhnie străveche. CAMILAR, N. II 21. – Pronunțat: -ni-e. – Variante: cúhne (SADOVEANU, N. F. 14, NEGRUZZI, S. II 236, I. IONESCU, D. 206). cuínă (DUMITRIU, V. I. 19, ODOBESCU, S. I 126), cúine (CARAGIALE, O. VII 37), cuínie (ODOBESCU, S. A. 130) s. f.

CÚINĂ s. f. v. cuhnie.

CÚINE s. f. v. cuhnie.

CÚINIE s. f. v. cuhnie.

cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)

cúhnie s. f. (sil. -ni-e), art. cúhnia (sil. -ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (sil. -ni-i-)

CÚHNIE s. (înv.) cămară. (~ era o trăsură închisă.)

CÚHNIE s. v. bucătărie.

CÚINĂ s. v. bucătărie.

cúhnie (cúhnii), s. f. – 1. Bucătărie. – 2. Dependință, cameră ocupată de servitori. – 3. (Înv.) Trăsură. – Var. cuhne, cu(h)nă, cuină. Sl. (rus., rut., slov., cr.) kuhnja, sb. kuina (Miklosich, Slaw. Elem., 27: Cihac, II, 86); cf. ngr. ϰούχνη (Meyer, Neugr. St., II, 37).

cuhnie f. Mold. cuine. [Rus. KUHNĬA].

cuine f. bucătărie. [Serb. KUINA].

cúhne f. (rut. rus. kúhnĕa, pol. kuchnia, d. vgerm. kúchina, ngerm. küche, d. lat. coquina, id.; sîrb. kujna). Nord. Bucătărie. Vechĭ. Butcă (cupeŭ). – În vest și cuĭne (d. sîrb.).

cúĭne, V. cuhne.

*CUHNIE s. (înv.) cămară. (~ era o trăsură închisă.)

cuhnie s. v. BUCĂTĂRIE.

cuină s. v. BUCĂTĂRIE.