coteneáță sf [At: D. ZAMFIRESCU, R. 52 / V: ~tin~ / Pl: ~ețe / E: ctm coteț + chichineață] 1-6 Coteț (1-3, 5-6, 12) sărăcăcios. 7 Cameră sărăcăcioasă. 8 (Înv; îcs) De-a ~ța Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Înv; îe) A fi din cei care ridică ~ța pe sus A fi hoț.

cotineáță sf vz coteneață

COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață.

COTINEÁȚĂ s. f. v. coteneață.

COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Probabil contaminare între coteț și chichineață.

COTINEÁȚĂ s. f. v. coteneață.

COTENEÁȚĂ, coteneți, s. f. (Popular) Coteț mic pentru păsări, cîini, porci etc. Mai trecu puțin și deodată se iviră de după o coteneață și niște gîște mari, albe ca zăpada, bătînd gălăgios din aripi. DUNĂREANU, N. 20. Neputîndu-i intra în coteneața porcilor, [lupii], i-au sfîșiat cei trei zăvozi. CONTEMPORANUL, VI_II 287 Am plecat să dau cu plasa Colea-n acea coteneață, Să văz, n-oi vina vreo rață? PANN, P. V. I 69. – Variantă: cotineáță (STANCU, D. 258) s. f.

COTINEÁȚĂ s. f. v. coteneață.

coteneáță/cotineáță (pop.) s. f., g.-d. art. cotenéței/ cotinéței; pl. cotenéțe/cotinéțe

cotineáță v. coteneáță

coteneáță/cotineáță s. f., g.-d. art. cotenéței/cotinéței; pl. cotenéțe/cotinéțe

cotineáță v. coteneață

COTINEÁȚĂ s. v. pătul.

COTENEÁȚĂ ~e f. pop. Adăpost pentru păsări, porci sau câini făcut din scânduri. /cot[eț] + suf. ~eneață

coteneață f. coteț. [Vorba pare a fi un compromis din sinonimele coteț și chichineață].

cotineață f., pl. ețe (d. coteț cu sufixu din chichineață). Coteț de păsărĭ de curte, poĭată, curnic. – În nord și coștereață și -ireață (supt infl. altor cuvinte, ca bg. kyšta, casă), îngrăditură de dat mîncare puilor și unde nu pot pătrunde găinile adulte.

cotineață s. v. PĂTUL.