cotarlă definitie

2 intrări

12 definiții pentru cotarlă

cotárlă sf [At: ALECSANDRI, T. 657 / Pl: ~le / E: ns cf cotei] 1 (Reg) Pisică. 2 (Prt) Câine. 3 (Prt) Javră. 4 (Fig) Copil neastâmpărat. 5 (Fig) Om bătrân și rău.
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. – Et. nec.
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. – Et. nec.
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. Cîine prost și leneș, javră, șarlă, potaie. Iar nepotu-meu să nu care cumva să facă popas aici. Să nu-și prăpădească vremea cu cotarla. SADOVEANU, N. F. 24. Țibă, Hormuz! na, Balan! nea, Zurzan! dați-vă-n lături, cotarle. CREANGĂ, P. 147.
cotárlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotárlei; pl. cotárle
cotárlă s. f., g.-d. art. cotárlei; pl. cotárle
COTÁRLĂ s. v. javră.
COTÁRLĂ ~e f. fam. Câine jigărit care trezește milă și repulsie; potaie; javră; jigodie; jigăraie. /Orig. nec.
cotarlă f. fam. câine slab și urît. [Dintr’un primitiv cot, câine (cf. albanez kuta), de unde asemenea coteiu si cotiuhă)].
cotárlă (sud, est) și cotî́rlă (est) f., pl. e (d. ung. kutya, cîne, cu sufixu -arlă, -îrlă; rut. kotî́úga, cîne. V. coteĭ, cotoĭ, cucĭu, șarlă. Cp. și Dic. Altgerm. 41). Javră, potaĭe, cîne prost orĭ urît. – În Trans. cocearlă, pl. erle (Izv. Sept. 1923, 22). În Ĭal. și jarlă.
COTARLĂ s. javră, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă, (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohîrlă, (prin Transilv.) teaucă.
COTARLĂ subst. mold. 1. Cotărlă, mold. (Sd V 217); Cotîrla, Ioan, ard. (Met 160). 2. + -eciu: Cotărleci b. (16 B I 153). 3. Cf. Cotîrlețu, I., munt. (BCI VII 34); pentru acesta cf. Catîrleț, forma romînizată a tc. kidrelez, sărbătoare musulmană de primăvară ce corespunde s-tulul Gheorghe, nume aplicat de turci portului cu acest nume, din Deltă.

cotarlă dex

Intrare: cotarlă
cotarlă substantiv feminin
Intrare: Cotarlă
Cotarlă