conifér [At: GRECESCU, FL. 4 / Pl: ~e sn, (îvr) ~i sm / E: fr conifère, lat conifer] 1 sn (Lpl) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășini, cu frunze (aproape totdeauna persistente), aciculare sau solzoase, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate. 2 sn (Îvr sm, sf) Arbore din ordinul coniferelor (1).

CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer.

CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze (aproape totdeauna) persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer.

CONIFÉR, (1) coniferi, s. m., (2) conifere, s. n. 1. Arbore (ca bradul, molidul, pinul etc.) sau arbust (ca ienupărul) cu frunzele persistente, în formă de ace și cu fructele lemnoase conice. Coniferii rămîn întotdeauna verzi. ◊ (Adjectival) Arbore conifer. 2. (Numai la pl.) Familie din care fac parte acești arbori. Pădure de conifere.

CONIFÉR, (1) conifere, s. n., (2) coniferi, s. m. 1. (La pl.) Clasă de arbori cu frunze (aproape totdeauna) persistente, în formă de ace, și cu fructe lemnoase, conice. 2. Arbore sau arbust care face parte din această clasă. – Fr. conifères (lat. lit. conifer).

conifér s. n., pl. conifére

conifér s. n., pl. conifére

CONIFÉRE s. pl. (BOT.) rășinoase (pl.). (Păduri de ~.)

CONIFÉRE s.n.pl. Ordin de arbori cu frunzele (de obicei) persistente, în formă de ace și cu fructele în formă de conuri; (la sg.) plantă din acest ordin. [Sg. conifer. / < fr. conifères, cf. lat. conifer < conus – con, ferre – a purta].

CONIFÉRE s. n. pl. ordin de arbori și arbuști cu frunze aciculare sau solzoase, (persistente), cu flori unisexuate în formă de conuri și cu semințe aripate. (< fr. conifères, lat. conifer)

CONIFÉR ~e n. 1) la pl. Ordin de plante lemnoase, cu frunze persistente, în formă de ace sau solzi, cu fructe conice (reprezentanți: bradul, pinul etc.). 2) Plantă din acest ordin. /<fr. coniferes, lat. conifer

conifer a. cu fructe în formă de con, ca bradul. ║ f. pl. conifere, familie de arbori dintre cari unii ajung la cea mai mare înălțime, produc rășină și lemnul lor servă la construcțiuni: brad, molift, pin.

*conifér, -ă adj. (lat. cóni-fer, coní-feri. V. fructi-fer, lucea-făr). Bot. Purtător de fructe conice (cucurujĭ), ca bradu, molidu, pinu, zoda, tîrșu, ĭenupăru ș. a. S. f. pl. Copaciĭ din familia braduluĭ.

CONIFERE s. pl. (BOT.) rășinoase (pl.). (Păduri de ~.)

CONIFÉR (< fr., lat. conifer, din conus „con” + fero „a purta”) s. n. (La pl.) Ordin de plante lemnoase cu canale secretoare de rășină, frunze aciculare sau solzoase, în general persistente, flori unisexuate dispuse în conuri și semințe aripate; constituie etajul superior al pădurilor din munții României, avînd importanță în industria lemnului, în construcții etc.; (și la sg.) arbore sau arbust din acest ordin (ex. bradul). Sin. rășinos.

CONI-₁ „con, conic”. ◊ L. conus, i „con” > fr. coni-, engl. id., germ. koni- > rom. coni-. □ ~fer (v. -fer), adj., s. n. pl., 1. adj., Care poartă conuri. 2. s. n. pl., Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze persistente, aciculare sau solzoase, cu flori unisexuate dispuse în conuri și cu semințe aripate; ~flor (v. -flor), adj., cu flori în formă de con; ~form (v. -form), adj., care are forma unui con; ~rostru (v. -rostru), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are ciocul conic și gros. 2. s. f. pl., Familie de păsări cu ciocul gros și conic.