congenitál, ~ă a [At: CĂLINESCU, E. O. II, 23 / Pl: ~i, ~e / E: fr congénital] Care există în momentul nașterii Si: înnăscut.

CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital.

CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital.

CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Din naștere, înnăscut. Defect congenital.

congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále

congenitál adj. → genital

CONGENITÁL adj. v. înnăscut.

CONGENITÁL, -Ă adj. Din naștere, înnăscut. [< fr. congénital, cf. lat. congenitus – născut odată cu...].

CONGENITÁL, -Ă adj. din naștere, înnăscut, ereditar. (< fr. congénital)

CONGENITÁL ~ă (~i, ~e) (despre proprietăți, trăsături, particularități) Care se trag din viața intrauterină; din naștere; înnăscut. Malformație ~ă. Cretin ~. /<fr. congénital

congenital a. Med. se zice de boalele din naștere.

*congenitál, -ă adj. (d. lat. con-génitus, născut împreună, cu sufixu -al; fr. congénital. V. genital). Din născare, pe care-l aĭ de la naștere (vorbind de particularitățile organice saŭ fiziologice): boală congenitală.

CONGENITAL adj. ereditar, înnăscut, moștenit. (Defect fiziologic ~.)