conăcar definitie

13 definiții pentru conăcar

conăcár1 sm [At: IORGA, S. D. XII, 115 / Pl: ~i / E: conac +-ar] (Înv) Conacciu (1).
conăcár2 sm [At: SEVASTOS, N. 99 / V: ~nocár, ~ăcér, ~nac~ / E: colăcar (prin apropiere de conăcar1)] (Mol) Colăcar.
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar.
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar.
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Regional) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, cînd pleacă după mireasă; tînăr călare în alaiul unei nunți. Intrînd în ogradă, conăcarii spun conăcăria. SEVASTOS, N. 99.
conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári
conăcár s. m., pl. conăcári
CONĂCÁR s. v. colăcar.
CONĂCÁR ~i m. Flăcău care, în ziua nunții, însoțește mirele la casa miresei și rostește conăcăria. /cf. colăcar
conăcár, conăcári, s.m. 1. (înv.) demnitar domnesc care se îngrijea de găzduirea domnului când acesta mergea prin țară (apoi a boierilor sau a turcilor care veneau cu misiuni în țările române). 2. (reg.) fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții, colăcer.
conăcar m. 1. odinioară, cel ce îngrijia de gazda Domnului sau a boierilor, apoi a Turcilor cari călătoriau prin țară; 2. azi (conocar), nume moldovenesc al colăcerilor, cari pornesc călări înaintea mirelui spre a vesti părinților miresei, ca să îngrijească de gazdă sau conac pentru împăratul, care îndată va sosi cu suita sa.
conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.
conăcar s. v. COLĂCAR.

conăcar dex

Intrare: conăcar
conăcar substantiv masculin