comandir definitie

11 definiții pentru comandir

comandír sm [At: DUMITRACHE, 20 / V: ~men~ / Pl: ~i / E: rs кoмaндиpъ] 1-8 (Înv) Comandant (1-8). 9 (Iuz) Comandantul corpului de sergenți de stradă dintr-o comună urbană.
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir.
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir.
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Mil., învechit și popular) Comandant. Caii care fugeau mai tare erau tot cei ai comandirului armatei. MACEDONSKI, O. III 40. Multe însușiri Să aibă se cuvine un vrednic comandir. NEGRUZZI, S. II 191. Era vorbă ca să se mai facă un escadron și un batalion de oșteni, înștiințează-mă, mă rog, băbacă, dacă aceasta s-au făcut și cine sînt comandirii. KOGĂLNICEANU, S. 59.
comandír (înv.) s. m., pl. comandíri
comandír s. m., pl. comandíri
COMANDÍR s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.
comandir m. comandant (învechit): Tudor Vladimirescu fu comandir de panduri. [Rus. COMANDIRŬ].
*comandír m. (rus. komandir, d. fr. commandeur, comandor). Vechĭ. Comandant. Azĭ. Pop. Comandant de gardiștĭ, tist.
comandir s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. ȘEF.
comandír, comandiri, s.m. – (înv.) Comandant (în armată). – Din rus. komandir < fr. commandeur „comandor” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

comandir dex

Intrare: comandir
comandir substantiv masculin