comandatură definitie

9 definiții pentru comandatură

comandatúră sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: ~dant~ / Pl: ~turi / E: ger Kommandantur] (Gms) Comandament al trupelor germane de ocupație.
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur.[1]
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur.
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. (În armata imperialistă germană) Comandamentul (1) trupelor de ocupație (care teroriza populația din teritoriile vremelnic ocupate). Îl apucă de umăr și-l îmbrîncește spre comandatură. STANCU, D. 434. S-au produs și alte fapte care au pus în încurcătură comandatura. PAS, Z. IV 25.
comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri
comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri
COMANDATÚRĂ s.f. Comandament (al trupelor germane de ocupație). [Pl. -ri. / < germ. Kommandatur].
COMANDATÚRĂ s. f. comandament (al trupelor germane de ocupație). (
comandatură f. (în timpul ocupației nemțești) guvern militar al unui oraș ocupat de Nemți.

comandatură dex

Intrare: comandatură
comandatură substantiv feminin