colun definitie

2 intrări

10 definiții pentru colun

colún sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 274 / Pl: ~i / E: vsl кoлyнъ] (Zlg; înv) Măgar sălbatic.
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ.
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ.
COLÚN, coluni, s. m. (Învechit și arhaizant) Măgar sălbatic. S-a arătat într-o poiană un măgar sălbatic foarte frumos, care se cheamă colun. SADOVEANU, D. P. 54.
colún (înv.) s. m., pl. colúni
colún s. m., pl. colúni
colún (colúni), s. m. – Hemion. Sl. kolunŭ (Cihac, II, 71; Conev 56). Este cuvînt oriental, cf. tc. kulun (Șeineanu, II, 142), care poate să fi intrat și din cum., în sec. XVI. A dispărut o dată cu animalul (sec. XVII), dar se conservă în toponimie.
COLÚN ~i m. înv. Măgar sălbatic. u /<sl. kolun
colún m. (vsl. kolunŭ, rus. kulán, turc. kulun). Biblia 1688. Cant. Onagru, măgar sălbatic.
COLUN subst, cf. tc. kulun „măgar sălbatec” (Tiktin). 1. – stolnic (Isp I1); – Jurj (16 A 1270). 2. Colon/ești s. (Ștef); -easa t.; Colănești s. (IO 49). 3. Colonețu t. (16 A III 549); Coloniț/a s., mold; -in, Ion (inscr. pe o icoană în bis. Băneasa 1900); ca prenume: Coloneț Conțagău, fiul Fătului din Fălciu (Isp III1) 117). 4. Colunoi b. (C Bog); Colonoi s. 5. Colonaș, fam., act.

colun dex

Intrare: colun
colun substantiv masculin
Intrare: Colun
Colun