coltuc definitie

12 definiții pentru coltuc

coltúc sn [At: LB / V: cul~ / Pl: ~úce, (rar) ~uri / E: tc koltuk] 1 (Mol) Pernă mică servind drept căpătâi. 2 (Reg) Sul întrebuințat drept pernă. 3 (Reg) Sac umplut cu lână, cu păr etc. servind ca pernă sau ca așternut. 4 (Reg) Perniță (de ace). 5 Cerc umplut cu paie, fân, păr, lână etc. care se pune la gâtul unui animal. 6 Fiecare din cele două capete ale unei pâini. 7-8 (Mun; îf cultuc) Colț de pâine sau de colac cu coaja groasă și coaptă bine. 9 Pâine care s-a lipit la copt. 10 (Îs) ~ul căciulii Vârful țuguiat al căciulii. 11 (Reg) Sculptură de lemn, în formă triunghiulară, la stâlpii casei. 12 (Pfm; îe) A arăta ~ul A refuza pe cineva.
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk.
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk.
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. (Mold.) Pernă mică, servind drept căpătîi, la înfipt ace etc. Copilul a pășit la crivat: a văzut pe un coltuc aruncat un strai de mătasă. SADOVEANU, D. P. 172. 2. (Munt.) Fiecare dintre cele două capete ale unei pîini lungi. O trăistuță apucă C-un coltuc de pită-n ea... Și-o porni cu pași grăbiți. CASSIAN, în POEZ. N. Dimineți de toamnă, soare rece, Către muncă oamenii se duc. Iată, lîngă tine-o fată trece: Mușcă sănătos un alb coltuc. DRAGOMIR, S. 33. Li se dau să înfulice de-a-n picioarelea găvane cu varză, coltuce de pîine. STANCU,75. Jimblă caldă... albă, prăjită și cu coltuc revărsat. DELAVRANCEA, H. T. 48. – Variantă: cultúc (HOGAȘ, M. N. 137) s. n.
coltúc s. n., pl. coltúce
coltúc s. n., pl. coltúce
COLTÚC s. v. perniță, pernuță, pui, puișor, puiuț.
coltúc (coltuce), s. n.1. Cot. Cu acest sens se folosește numai cu un gest de zeflemea, care constă în arăta cu cotul, indicînd un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colț de pîine. – 4. Traversă, bîrnă. – Var. cultuc. Tc. koltuk „braț, cot, colț” (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110.
COLTÚC ~ce n. pop. 1) Pernă mică servind drept căpătâi; perniță. 2) Pernă mică în care se înfig acele pentru a nu se pierde; pernuță. 3) Bucată de la margine a unei pâini; călcâi. /<turc. koltuk
coltuc (cultuc) n. 1. Mold. pernița de cap, căpătâiu: un cultuc sub cap; 2. coaja dela marginea pâinii: cultuc dela Babic (după numele armeanului, starostele brutarilor din București, care scotea jimbla numai în coltuce); 3. gest de refuz, lovind cotul cu mâna: zînele se rugară ca barem nucile cu hainele să le dea; băiatul le arătă coltucul ISP. [Turc. KOLTUK, subțioară, spătar de scaun, perniță (= pernă cu subțiori), de unde apoi colțul proeminent al pâinii și cotul arătat în semn de refuz].
coltúc n., pl. e (turc. koltuk, braț, colț; rus. kultúk, braț de rîŭ). Colț de pîne lungă. Pernă mică, pernuță, puĭ (Mold. Fam.). Cotu mîniĭ, pe care mitocaniĭ îl arată în semn de refuz: Na! Coltucu! (Și ca interj. îld. „nu daŭ, să aĭ să ĭeĭ, la Paștele caluluĭ”!). – Și cultúc (Mold.).
coltuc s. v. PERNIȚĂ. PERNUȚĂ. PUI. PUIȘOR. PUIUȚ.

coltuc dex

Intrare: coltuc (pl. -e)
coltuc pl. -e substantiv neutru
Intrare: coltuc (pl. -uri)
coltuc pl. -uri