colo definitie

25 definiții pentru colo

col2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: fr col] 1-2 (Atm) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os.
col1 sn [At: HEM 1669 / Pl: ~uri / E: tc kol] 1 (Mol) Aripa morii de vânt Cf fofează, săgeată. 2 (Mun; rar; îe) A fi de ~ A fi paznic de noapte Si: a fi de caraulă.
cólo av [At: ANON. CAR. / V: culó / A: coló / E: acolo] 1 Acolo. 2 (Pop; îe) Ia te uită ~! Asta-i bună! 3 (Îlav) De ~ până ~ Dintr-un loc în altul (fară nici un rost). 4 (Înv; îlav) ~ și ~ Foarte rar. 5 (Înv; îlav) Pe ici, pe ~ Pe alocuri. 6 (Îal) Foarte rar. 7 (Îvp; îlav) Pe ~ pe dincolo Într-o parte..., într-alta. 8 (Înv; îlav) De ici, de ~ Dintr-una, dintr-alta. 9 (Îvp; îlav) Cât (de) ~ De la distanță. 10 (Reg; îlav) ~ cât ~ Cât pe-aci. 11 (Reg; îe) Auzi ~! Ei! 12 Simplu de tot. 13 (Pop) Târziu. 14 (Înv; îlav) Ici, ~ Din când în când. 15 (Înv; îe) Când ~ Și iată!
CÓLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (până) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capăt la altul, încoace și încolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo și colo = din loc în loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Cât colo = la oarecare depărtare. Când colo = (exprimând o surprindere) de fapt, în realitate. A se cunoaște (sau a se vedea etc.) cât de colo = a se cunoaște (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uită colo! = (exprimând mirarea) i-auzi! de unde și până unde? [Acc. și: (pop.) coló] – Din acolo.
CÓLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (până) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capăt la altul, încoace și încolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo și colo = din loc în loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Cât colo = la oarecare depărtare. Când colo = (exprimând o surprindere) de fapt, în realitate. A se cunoaște (sau a se vedea etc.) cât de colo = a se cunoaște (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uită colo! = (exprimând mirarea) i-auzi! de unde și până unde? [Acc. și: (pop.) coló] – Din acolo.
CÓLO adv. 1. (Cu sens local) Acolo. Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. TOPÎRCEANU, B. 46. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe, Și toată lumea-n ocean De tine o s-asculte. EMINESCU, O. I 170. Colo, sub adîncul frunziș al codrului, stă pitit vînătorul. ODOBESCU, S. III 35. Așa! răspunde altul, colo în depărtare Zărit-am astă-noapte pe cer lumină mare. ALECSANDRI, O. 208. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe colo = prin partea aceea, pe acolo. Vin’ pe colo, pe sub coastă, Pînă la căsuța noastră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. Din colo = din partea, din direcția aceea, dintr-acolo. ◊ Loc. adv. De colo (pînă) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capăt la altul, încoace și încolo, peste tot. Am umblat de colo colo, liberi, prin cazarmă. SAHIA, N. 119. Un junghi m-a fulgerat pîn tot coșul pieptului, de colo pînă colo. CARAGIALE, O. I 334. Vedea pe un june flueră-vînt, umblînd de colo pînă colo. ISPIRESCU, L. 120. Un roi de albine se învîrtea în zbor deasupra capului său și umblau bezmetice de colo pînă colo. CREANGĂ, P. 238. Colo și colo = din loc în loc, pe alocurea. Colo și colo, dintîi prin tot mai lărgită spărtură, Galbenul soare-și scotea, cu zîmbete, capul. COȘBUC, P. II 62. Ici și colo = din loc în loc, pe alocurea; la distanțe mari unul de altul. Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci. EMINESCU, O. I 79. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar, pace bună! iezii nu-s nicăiri. CREANGĂ, P. 24. Cît colo = la oarecare depărtare, mai la o parte. Mingea s-a rostogolit cît colo. Cînd colo... = (exprimînd o surprindere) în loc de aceasta, în realitate. Și cînd colo, cine era? Harap-Alb. CREANGĂ, P. 229. Și cînd colo, ce să vezi? Toți erau cu părul, cu barba și cu mustețile pline de promoroacă. CREANGĂ, P. 256. ◊ Expr. A se cunoaște (sau a se vedea etc.) cît de colo = a se cunoaște (sau a se vedea etc.) de departe, de la distanță; a fi foarte evident. Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciune. ISPIRESCU, L. 22. Ia te uită colo! = (exprimînd mirarea) i-auzi! de unde și pînă unde? na-ți-o bună! 2. (Cu sens temporal; popular) Tîrziu, mai apoi. Primăvara... Gura cucului s-aude; Da cîntu-i colo, toamna, Nu s-aude nimica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27. – Accentuat și: coló.
cólo (pop.) adv.
*din cólo (din acea parte, de acolo) prep. + adv. (partea ~, vine ~)
ici-cólo adv.
cólo adv.
ici-cólo (ici, cólo) loc. adv.
CÓLO adv. v. acolo.
Colo ≠ dincoace
COLO- elem. col4(o)- ()
CÓLO adv. În locul acela; acolo. * Din ~ din partea aceea; dintr-acolo. Pe ~ prin partea aceea; pe acolo. Ici (și) ~ din loc în loc; pe alocuri. De ~ până ~ dintr-un loc în altul; încoace și încolo. Cât ~ la o depărtare considerabilă. Când ~ în realitate; în loc de aceasta. /Din acólo
acolo adv. în acel loc, în opozițiune cu aci. [Lat. ECCU’IILOC, de unde scurtat colo].
colo adv. acolo (în depărtare): de colo până colo, din loc în loc, în lung și în larg; când colo! exprimă o surprindere neplăcută. [V. acolo].
cólo (sud) și coló (nord) adv. (d. acolo, ca it. colá față de pg. acolá, sp. acullá, acolo). Acolo, nu aicĭ. De colo pînă colo, din acel loc pînă’n acel loc. De colo colo, arată mișcarea repetată: ce tot umblațĭ de colo colo, măĭ băĭețĭ? Cînd colo, arată surprinderea: Credeam că-ĭ aur. Cînd colo, era argint! Credeam că s’a supărat. Cînd colo, mĭ-a și mulțămit, cît colo, arată aruncarea cu supărare: Mĭ-a dat un franc pe curcán, dar eŭ i l-am aruncat cît colo! A îndrăznit să vie să-mĭ ceară, dar eŭ l-am răpezit cît colo! În colo, într’acolo, în acea direcțiune: du-te’ncolo! (Du-te’ncolo! maĭ înseamnă și „dă-mĭ pace, lasă-mă în pace”). În altă privință, alt-fel: om leneș, dar în colo bun. Vasile a îmbătrînit, dar în colo tot vesel cum îl știĭ, A da în colo, a arunca, a da draculuĭ: ĭa dă-l în colo pe individu cela! Maĭ în colo, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ: maĭ în colo s’a făcut hoț. Din colo, dintr’acolo, din acea direcțiune: mă întorceam din colo. În coace și’n colo, V. coace și colea.
colo adv. v. ACOLO.
AB HOC ET AB HAC (lat.) de ici și de colo – A vorbi ab hoc et ab hac, a vorbi anapoda, a spune vrute și nevrute. V. Á tort et à travers.
COL-1, v. COLO-1.~ectazie (v. -ectazie), s. f., dilatare patologică a colonului; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a colonului.
COL-3, v. COLO-3.~agog (v. -agog), adj., s. n., (medicament) care provoacă evacuarea bilei în intestin; ~angiectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație patologică a căilor biliare; ~angiocolecistografie (v. angio-, v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă radiografică pentru punerea în evidență a căilor biliare hepatice și a vezicii biliare; ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~angiostomie (v. angio-, v. -stomie), s. f., hepatostomie*; ~angiotomie (v. angio-, v. -tomie), s. f., operație chirurgicală a canalului biliar; ~emeză (v. -emeză), s. f., vomare biliară; ~emie (v. -emie), s. f., trecere a bilei în sînge; ~eretic (v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară a ficatului; ~ereză (v. -ereză), s. f., proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a segmenților biliari în urină; sin. coleurie.
COLO-1 „colon, intestinul gros; colic, abdominal”. ◊ gr. kolon „coloană, intestinul gros” > fr. colo-, it. id., germ. kolo-, engl. colo- > rom. colo-. □ ~cecostomie (v. ceco-, v. -stomie), s. f., cecocolostomie*; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncționare chirurgicală a colonului în vederea distensiei; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., utilizarea unui segment de colon pentru refacerea chirurgicală a vezicii urinare; ~cliză (v. -cliză1), s. f., ocluzie patologică a colonului; ~dispepsie (v. dis-, v. -pepsie), s. f., sindrom dispeptic, caracterizat prin jenă abdominală, balonare etc.; ~liză (v. -liză), s. f., eliberare chirurgicală a colonului de adeziuni anatomice; ~patie (v. -patie), s. f, nume generic pentru afecțiunile colonului; sin. colonopatie; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a colonului de peretele abdomenului; ~pexotomie (v. pexo-, v. -tomie), s. f., colopexie cu deschiderea intestinului la peretele abdominal; ~proctectomie (v. proct/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a colonului și a rectului; ~proctie (v. -proctie), s. f., colostomie*; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere patologică a colonului transversal; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a colonului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie asociată cu mucus și puroi, întîlnită în unele afecțiuni ale colonului; sin. colonoragie; ~rectorafie (v. recto-, v. -rafie), s. f., operație de suturare a extremității inferioare a colonului sigmoid de extremitatea superioară a rectului; ~ree (v. -ree), s. f., diaree de origine colică; sin. colonoree; ~stază (v. -stază), s. f., reținere patologică a materiilor fecale în colon; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere și fixare operatorie la piele a unui segment al intestinului gros; sin. coloproctie; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare operatorie a intestinului gros.
COLO-2 „clei, gelatină, coloid; cleios, lipicios”. ◊ gr. kolla „gumă, clei” > fr. collo-, it. id., engl. id., germ. kollo- > rom. colo-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., Ale cărui particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane; sin. coloidal. 2. s. m., Substanță aflată în stare coloidală sau cu proprietăți coloide.
COLO-3 „fiere, bilă; biliar, hepatic”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholo-, engl. id. > rom. colo-. □ ~lit (v. -lit1), s. m., calcul biliar; ~ree (v. -ree), s. f., diaree bilioasă; ~stază (v. -stază), s. f., reducere sau suprimare a tranzitului biliar spre intestin.

colo dex

Intrare: colo (adverb)
colo adverb adverb
Intrare: colo (pref. - fiere)
colo 3 pref. - fiere
Intrare: colo (pref. - clei)
colo 2 pref. - clei
Intrare: colo (pref. - colon)
colo 1 pref. - colon