colnă definitie

9 definiții pentru colnă

cólnă sf [At: LB / Pl: ~ne / E: slv кoлн(ич)a, ceh kolna, kolnice, srb kolnica, mg kolna cf colnic] (Reg) 1 Construcție (primitivă) într-o gospodărie țărănească în care se păstrează uneltele sau se păzesc vitele. 2 Colibă la vie. 3 Bucătărie de vară. 4 Vârf de deal lipsit de vegetație.
CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din sb. kolna.
CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din scr. kolna.
CÓLNĂ, colne, s. f. (Transilv.) Colibă sau casă, mai cu seamă la vie. Sub vie, zidită în mal, era colna, o zidire mare, cu două ridicături despre vale, cu un turnuleț, din care se deschidea vedere largă spre șes. SLAVICI, O. II 100. ♦ Înjghebare primitivă servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor și, uneori, la adăpostirea vitelor. V. șopron, șură, ocol.
cólnă (reg.) s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
cólnă s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
CÓLNĂ s. v. șopron, șură.
cólnă (cólne), s. f. – Șopron, acoperiș lîngă grajd, mai ales pentru a proteja plugul sau trăsura. Sl. koln(ic)a (Cihac, II, 70; Berneker 548; DAR), cf. ceh. kolna „magazie pentru trăsuri”, mag. kolna „cîrciumă”. Punctul de plecare este kolo „roată”, cf. colb, colac. De aici și colnic, s. n. (drum povîrnit, urcuș; deal, colină), cf. bg. kolnik „drum de care”; colnar, s. n. (monticul); și probabil, colnici, vb. (despre oi, a picoti, a moțăi; a hoinări); colniță, s. f. (colină; Trans., grajd).
colnă s. v. ȘOPRON. ȘURĂ.

colnă dex

Intrare: colnă
colnă substantiv feminin