colivă definitie

2 intrări

16 definiții pentru colivă

colívă sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 195 / V: ~íbă2 / Pl: ~ve, ~vi / E: vsl кoливa, gr χόλβογ] 1 (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte de pomană la înmormântări și la parastase. 2 (Pop; îe) A i se face ~va sau A fl cu (sau a îi bate, a îi suna, a îi juca) ~va în piept sau A mirosi a ~ A fi aproape să moară. (Îe) A mânca cuiva ~va A dori moartea cuiva. 4 (Îae) A omorî pe cineva.
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo.
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte ca pomană la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo.
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase creștine-ortodoxe) Preparat alimentar făcut din grîu fiert amestecat cu zahăr și nuci pisate, împărțit ca pomană la înmormîntări și la parastase. Afară... complicate colive cu nuci aurite și o întreagă armată de popi și de ciocli aștepta. ANGHEL, PR. 65. Veneau la urmă popii... grași, Cu pîntece rotunde, umflate de colivă. MACEDONSKI, O. I 42. Numai să fi avut pîntece, unde să pui coliva și bucatele, atît de multe erau. CREANGĂ, A. 11.
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
colívă (colíve), s. f. – Dulce preparat din grîu fiert, nuci și zahăr care se dă de pomană pentru odihna sufletului unui mort. Gr. ϰόλυβα, prin intermediul sl. koliva (Roesler 570; Miklosich, Slaw. Elem., 25; Mikosich, Lexicon, 297; Murnu 15; Vasmer, Gr., 79), cf. bg. kolivo, sb. koljivo. – Der. colivar, s. m. (persoană care se duce la toate slujbele unde se dă de pomană; parazit, pomanagiu; Arg., polițist, jandarm; Arg., seminarist).
COLÍVĂ ~e f. Preparat din grâu fiert, amestecat cu zahăr și nuci pisate, care se împarte ca pomană. ◊ A mânca ~a cuiva a supraviețui cuiva. /<sl. kolivo
colivă f. grâu fiert și gros măcinat, amestecat cu nuci pisate și presărat cu zahăr, scorțișoară, etc.: coliva se împarte ca pomană la mort; de aci fig.: ca mâine o să-mi mănânce coliva PANN. [De origină slavo-greacă].
colívă f., pl. ĭ (ngr. kólyva, d. vgr. kóllyba, colivă, și kóllybos, monetă mică, bănuț, [cuv. ebraic]; vsl. bg. rus. kólivo, colivă. V. călăvie). O mîncare dulce (făcută din grîŭ fert, nucĭ pisate, zahar pisat, scorțișoara ș. a.) care se ofera maĭ ales „de sufletu morților” la înmormîntări și la zilele comemorative ale morților. Fig. Iron. A i se bate (a-ĭ suna) cuĭva coliva în pept, a fi aproape de moarte. A dori să mănîncĭ din coliva cuĭva, a-ĭ dori moartea, a-ĭ purta sîmbetele. V. pupăză.
COLIVĂ subst. – Chirilă, cap., 1677, cu mulți urmași (Sur 1; BCI IV 187); – Mihai, răzeș (17 A IV 11).
a mirosi a colivă expr. a suferi de o boală incurabilă; a ajunge în ultimul stadiu al unei boli incurabile.
a umbla după colivă expr. a fi pomanagiu.
a-i mânca (cuiva) coliva expr. (intl.) 1. a înmormânta. 2. a ucide, a omorî. 3. a-i supraviețui (cuiva).
colivă, colive s. f. (deț., mil.) arpacaș.
cu coliva-n piept expr. în pragul morții; muribund.

colivă dex

Intrare: colivă
colivă substantiv feminin
Intrare: Colivă
Colivă