COLILÍU, -ÍE, colilii, adj. Foarte alb, alb de tot (cum e colilia). Voinicii ce izbesc adîncul, Pentru a da mașinii forță vie, Zoresc de-acum prin zarea colilie A iernii cu nămeți de bucurie. DEȘLIU, N. 37. Trecu degetele prin caietul coliliu al bărbii. C. PETRESCU, I. II 206. La revărsatul dimineții cîmpul e coliliu. DELAVRANCEA, S. 170. ◊ (Ca determinativ al lui «păr» sau «barbă») Un turc bătrîn, cu părul colilie, s-apropie pe nesimțite de el și-l bate pe umăr. SANDU-ALDEA, U. P. 52. Băiatul văzu... un moșneag cu părul și barba colilie și fără de ochi. POPESCU, B. IV 39.