colcăi definitie

14 definiții pentru colcăi

colcăi vi [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 120/3 / Pzi: cólcăi, (rar) ~ésc, (înv) -u] i E: fo cf colcot (clocot)] 1 A fierbe în clocot. 2 (Spc; d. vienni sau insecte) A mișuna.
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică.
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică.
COLCĂÍ, pers. 3 colcăie, vb. IV. Intranz. 1. A clocoti, a fierbe în clocot. Mămăliga a început să colcăie în ceaun. ◊ Fig. Viața... trebuie să colcăie mai departe. C. PETRESCU, C. V. 37. 2. A face valuri mari, a vui. înainte-i colcăia furnicînd de aur și de argint al Dunării. GALACTION, O.I 193. 3. (Despre o mulțime) A se mișca, a mișuna, a viermui. Colcăiau pe stîrvuri roiuri de muște. PAS, Z. IV 31.
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá
COLCĂÍ vb. v. forfoti.
COLCĂÍ vb. v. clocoti, fierbe.
colcăí (-ăésc, -ít), vb.1. A fierbe, a bolborosi. – 2. A mișuna. – Var. corcăi. Creație expresivă, cf. colcoti, clocoti, bg. klokam „a fierbe”. – Der. colcăială, s. f. (faptul de a colcăi); colcăitor, adj. (zgomotos). Cf. și corcodel.
A COLCĂÍ pers. 3 cólcăie intranz. rar 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote; a clocoti. 2) (despre ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic (pe același loc); a foi; a mișuna; a forfoti; a foșgăi; a furnica; a roi; a viermui; a foșni. /Onomat.
colcăì v. V. clocotì.
cólcăĭ și -ĭésc v. intr. (d. col-col, huĭetu apeĭ care pleoscăĭe, saŭ vsl. klakolŭ, clopot; germ. dial. kolken, kolksen, a rîgîi, înrudite cu clopot, gîlgîĭ, fîlfîĭ. Bern. 1, 367, 523 și 547). Foĭesc, îs în mare număr orĭ cantitate: în tîrg colcăĭaŭ samsariĭ, în salată colcăĭa undelemnu.
colcăi vb. v. CLOCOTI. FIERBE.
COLCĂI vb. a se agita, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Mulțimea ~ pe străzi.)

colcăi dex

Intrare: colcăi
colcăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a