colbui definitie

2 intrări

18 definiții pentru colbui

colbăí [At: COSTINESCU / Pl: ~esc / E: colb] 1-2 vtr (Reg) A (se) prăfui. 3 vt A fuma, scoțând nori de fum.
colbuí v vz colbăi
COLBĂÍ, colbăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) prăfui. [Var.: colbuí vb. IV] – Colb + suf. -ăi.
COLBUÍ vb. IV v. colbăi.
COLBĂÍ, colbăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) prăfui. [Var.: colbuí vb. IV] – Colb + suf. -ăi.
COLBUÍ vb. IV v. colbăi.
COLBĂÍ, colbăiesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. A umple de praf, a prafui. Iată, prea puternice, a zis filozoful, cum și-a colbăit Bîrliban barba. SADOVEANU, D. P. 60. 2. Intranz. A face praf, a stîrni praful. Colbăind cu coada... se tîrie cinele pînă în apropierea ei. SLAVICI, N. I 34.
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. colbăiáscă
COLBĂÍ vb. v. prăfui.
A COLBĂÍ ~iésc tranz. reg. A face să se colbăiască; a prăfui. [Sil. -bă-i] /colb + suf. ~ăi
A SE COLBĂÍ mă ~iésc intranz. reg. A se acoperi cu colb; a se prăfui. /colb + suf. ~ăi
colbăì v. Mold. 1. a scutura de praf; 2. a face colb.
colbăĭésc și -uĭésc v. tr. (d. colb). Est. Umplu de colb, prăfuĭesc.
colbăi vb. v. PRĂFUI.
colbăí, colbăiesc, (colbui), vb. tranz. – (reg.) A face praf, a prăfui. – Din colb (MDA).
colbuí, vb. tranz. – v. colbăi.
colbăí, -esc, (colbui), vb. tranz. – A face praf, a prăfui. – Din colb.

colbui dex

Intrare: colbăi
colbui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
colbăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: colbui
colbui