colaboraționism definitie

9 definiții pentru colaboraționism

colaboraționísm sn [At: DEX2 / Pl: ~? / E: nct] 1-2 Atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor ce au colaborat (1) cu ocupanții hitleriști în timpul celui de-al doilea război mondial.
COLABORAȚIONÍSM s. n. Atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini. [Pr.: -ți-o-] – Din colaboraționist.
COLABORAȚIONÍSM s. n. Atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini. [Pr.: -ți-o-] – Din colaboraționist.
colaboraționísm (-ți-o-) s. n.
colaboraționísm s. n. (sil. -ți-o-)
COLABORAȚIONÍSM s.n. Colaborare cu dușmanul (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); trădare de patrie. [Pron. -ți-o-. / < fr. collaborationnisme].
COLABORAȚIONÍSM s. n. colaborare cu dușmanul; trădare de patrie. (< fr. collaborationnisme)
COLABORAȚIONÍSM n. 1) Colaborare cu ocupanții fasciști în cursul celui de-al doilea război mondial. 2) Colaborare cu cotropitorii străini în dauna propriei țări; trădare de patrie. /Din colaboraționist
colaboraționísm s. n. (pol.) Colaborarea cu un dușman; la origine trădare a intereselor propriei țări colaborând cu naziștii, în timpul celui de-al doilea război mondial, iar ulterior cu regimul comunist ◊ „E vorba de a ști, între altele, dacă valoarea unor cărți face iertat colaboraționismul autorilor lor.” R.lit. 30/93 p. 1. ◊ „Dacă nu ar fi făcut pactul cu diavolul (ce sintagmă eufemistică pentru exactul, infectul colaboraționism), Sadoveanu ar fi rămas desigur același venerat scriitor.” R.l. internaț. 6 VII 95 p. 2 (din fr. collaborationnisme; DEX; DN3)

colaboraționism dex

Intrare: colaboraționism
colaboraționism substantiv neutru
  • silabisire: -ți-o-