COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la copaci, legume, fructe etc.) A curăța de coajă. Au cojit vro cîțiva tei și au făcut o funie lungă. SBIERA, P. 84. 2. Refl.. (Despre răni cicatrizate, despre pielea spuzită, arsă de soare, uscată de vînt) A se curăța de coji. V. descuama. Apoi cercuiră cu toții în jurul mormîntului, învîrtind căciulele în mînile lor cojite de soare și de ger. DELAVRANCEA, S. 174. [Pielea] se crapă în diferite direcții și apoi se cojește, la TDRG. 3. Refl. (Despre pereți sau despre tencuiala sau varul de pe pereți) A se coșcovi, a se scoroji. Varul îngălbenise, se afumase, se cojea. DUMITRIU, N. 125.