coji definitie

2 intrări

33 definiții pentru coji

coájă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 119/25 / V: ~je, (îpp) ~árjă / E: vsl кoжa] Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unei plante (lemnoase) Si: scoarță. 2 Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 3 (Înv; îe) A nu curăța de ~ A spune direct. 4 Învelișul calcaros al oului. 5 (Înv) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau crustacee. 6 Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte etc. 7-8 Bucățică uscată de pâine, mămăligă etc. 9 (Pex) Rămășiță fără preț. 10 (Îvp; îe) A roade cojile cuiva A fi întreținut de cineva. 11 (Îrg; îe) A prinde coarjă A se întemeia. 12 (Pfm; la oameni) Piele. 13 (Fam; îe) A o lua pe ~ A lua bătaie. 14 Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 15 (Înv; îs) ~a terestră Scoarța terestră. 16 Strat superficial care acoperă un obiect, o piesă etc. 17 (Înv; îs) ~ de friguri Chinină. 18-19 (Înv; fig) Vită sau oaie foarte slabă. 20-21 (Nob) Coș sau bubă. 22 (Arg) Portofel.
cóji1 smp vz coș4
cojí2 [At: PISCUPESCU, O. 280/15 / V: corjí / Pzi: ~jésc / E: coajă] 1-2 vtr (C.i. un pom, o nuia, un fruct, o legumă etc.) A (se) curăța de coajă (1). 3 vt (C.i. un animal) A jupui Si: a beli, a despuia. 4 (Îe) A ~ pe cineva în bătăi A bate bine pe cineva. 5 (Îe) A-l ~ pe cineva puricii A-l pișcă (în timpul somnului). 6 vr (D. răni cicatrizate, d. pielea arsă de soare, uscată de vânt) A se curăța de coji (14) Si: a se descuama. 1 vr (D. pereți și d. tencuiala sau varul de pe ei) A se coșcovi.
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă.
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă.
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Învelișul exterior al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor copacilor și al altor plante lemnoase; scoarță. Coaja acestor meri era suflată cu aur. ISPIRESCU, L. 64. [Balaurul] a ros toată coaja copacilor din codru. CREANGĂ, P. 112. Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă. EMINESCU, O. I 85. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Învelișul exterior al fructelor, al semințelor etc. Pe trotuar, apa spăla coji de portocală. C. PETRESCU, Î. II 158. Arunca spre mine, peste marginea de deasupra a cojii de harbuz, ochii ei mari, negri și plini de o nevinovată, bucurie. HOGAȘ, M. N. 18. Negăsind nimic de ronțăit, luă și ea cojile de măr pe care le lepădase stăpînă-sa și le mîncă cu multă poftă, ca pe niște trufandale. ISPIRESCU, L. 161. 3. Învelișul tare și calcaros al oului. Nu-mi dai o coajă de ou? Pentru fiu-meu, pentru Vasile. E ligav la mîncare. STANCU, D. 27. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite (ca pîinea, mămăliga, friptura, brînza etc.). V. crustă. Pîinea are coajă rumenă. ◊ A prins mămăliga coajă, se zice despre un om sfios, care începe să prindă curaj și să fie îndrăzneț. ♦ Bucățică uscată rămasă de la mîncare; rămășiță care nu se mai întrebuințează. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci, Băieții tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. COȘBUC, P. I 208. 5. Crusta unei răni care începe să se vindece, să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, vîrtos și răcit al globului pămîntesc; scoarță. 7. (Învechit, rar) Învelișul tare și calcaros al unor moluște sau al unor crustacee (scoici, melci, raci etc.). Să strînge ca melcul in coaja lui. PANN, P. V. I 134. [Dobitoace] ce se închid în cojile lor. GOLESCU, Î. 49.
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la copaci, legume, fructe etc.) A curăța de coajă. Au cojit vro cîțiva tei și au făcut o funie lungă. SBIERA, P. 84. 2. Refl.. (Despre răni cicatrizate, despre pielea spuzită, arsă de soare, uscată de vînt) A se curăța de coji. V. descuama. Apoi cercuiră cu toții în jurul mormîntului, învîrtind căciulele în mînile lor cojite de soare și de ger. DELAVRANCEA, S. 174. [Pielea] se crapă în diferite direcții și apoi se cojește, la TDRG. 3. Refl. (Despre pereți sau despre tencuiala sau varul de pe pereți) A se coșcovi, a se scoroji. Varul îngălbenise, se afumase, se cojea. DUMITRIU, N. 125.
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
cojí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cojeáscă
COÁJĂ s. 1. (BOT.) scoarță. (~ unui trunchi de arbore.) 2. v. tegument. 3. v. găoace. 4. v. crustă. 5. (MED.) crustă, pojghiță, (pop.) zgaibă, (reg.) scoarță, zgancă. (~ la o rană.)
COÁJĂ s. v. portmoneu, portofel.
COJÍ vb. 1. v. descoji. 2. a descoji, a jupui, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (~ trunchiul unui arbore.) 3. v. descuama. 4. a se burduși, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofâlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.)
COÁJĂ coji f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile și ramurile plantelor lemnoase; scoarță. ~ de tei. 2) Învelișul exterior al fructelor, legumelor, semințelor etc. ~ de nucă. ~ de lămâie. 3) Învelișul tare și calcaros al oului. 4) Strat format prin solidificare sau uscare la suprafața unor corpuri moi; crustă. ◊ ~ de pâine bucată de pâine uscată. A prins mămăliga ~ a deveni îndrăzneț; a prinde curaj. 5) Strat exterior, întărit, format pe o rană care se cicatrizează; crustă. [G.-D. cojii; Sil. coa-jă] /<sl. koža
A COJÍ ~ésc tranz. (copaci, ramuri) A curăța de coajă; a jupui. /Din coajă
A SE COJÍ se ~éște intranz. 1) (despre epidermă, răni cicatrizate) A pierde coaja. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se coșcovi; a se scoroji; a se coși. /Din coajă
Baba-Coaja f. Tr. împărăteasa strigelor, un fel de Avestiță (după credința Românilor ardeleni).
coajă f. 1. înveliș ce acoperă trunchiul și ramurile unei plante; 2. pielița unor fructe mici (migdale, alune) sau legume (mazăre, bob); 3. învelișul vârtos al oului și al melcului; 4. partea exterioară a pâinii (sau a mămăligei) întărită prin coacere; 5. fig. coaja pământului, partea superficială a globului terestru; 6. pl. coji, bube dulci pe obraz la copii. [Slav. KOJA].
cojì V. a despoia de coajă, a jupui.
coájă (est) și coáje (vest) f., pl. cojĭ (vsl. sîrb. bg. rut. koža, pele, de unde și ung. kosz, coajă de bubă. V. cojiță, cojoc). Scoarța (învălișu) trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor, a fructelor, a boabelor de legume, a sîmburilor (găoace) și semințelor, a ouluĭ, a raculuĭ (crustă), a pîniĭ, a globuluĭ pămîntesc ș. a. Fig. Iron. A prins mămăliga coajă, s’a înțolit țopîrlanu. – În est și coarjă (ca sarjă, sajă).
cojésc v. tr. V. descojesc.
descojésc și (ob.) cojésc v. tr. (d. coajă). Curăț de coajă, decortic (vorbind de lemne orĭ semințe). V. refl. Lemnele se cojesc. V. dezghĭoc și pelesc.
coa s. v. PORTMONEU. PORTOFEL.
COA s. 1. (BOT.) scoarță. (~ unui trunchi de arbore.) 2. (BOT.) tegument (~ unei semințe.) 3. găoace. (~ a oului.) 4. crustă. (Mămăliga a făcut deasupra o ~.) 5. (MED.) crustă, pojghiță, (pop.) zgaibă, (reg.) scoarță, zgancă. (~ la o rană.)
COJI vb. 1. a descoji (~ o legumă, un fruct.) 2. a descoji, a jupui, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (~ trunchiul unui arbore.) 3. a se descuama, a se jupui, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 4. a se burduși, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.)
coájă de ceápă sint. s. (lb. arg.) Bluză ușoară din material plastic (tip wind-jack; jachetă etc.) ◊ „[Bluze] numite coji de ceapă (!) cu inscripții celebre internaționale.” R.lit. 19 VII 79 p. 9 (din coajă + de + ceapă)
COAJĂ s.f. (În gastronomie) Semipreparat de cofetărie-patiserie, din aluat dulce sau sărat, vafă sau bezea (meringue), gata copt, umplut ulterior cu o cremă dulce sau o compoziție sărată.
a o lua pe coajă / pe cocoașă expr. 1. a primi o bătaie zdravănă. 2. (în sport) a pierde, a fi învins.
a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.
coajă, coji s. f. (intl.) 1. portofel. 2. buzunar. 3. rochie. 4. palton; haină. 5. (prin ext.) îmbrăcăminte.

coji dex

Intrare: coajă
coajă substantiv feminin
Intrare: coji
coji verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a