coincidență definitie

14 definiții pentru coincidență

coincidénță sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ~din~ / P: co-in~ / Pl: ~țe / E: fr coincidence] 1 Suprapunere exactă Cf congruență. 2 (Fig) Potrivire incidentală și neașteptată a două lucruri, evenimente, fapte etc. Si: (pop) brodire, nimereală.
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence.
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente, fapte etc. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence.
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Potrivire (întîmplătoare, neașteptată) a două lucruri, evenimente, fapte etc.
coincidénță s. f., g.-d. art. coincidénței; pl. coincidénțe
coincidénță s. f. → incidență
COINCIDÉNȚĂ s. 1. v. concordanță. 2. potriveală, potrivire, (pop.) loveală. (E o simplă ~.)
Coincidență ≠ incoincidență, necoincidență
COINCIDÉNȚĂ s.f. Potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc. ♦ Stare a două lucruri care coincid; potrivire, nimereală. [Cf. fr. coincidence, it. coincidenza].
COINCIDÉNȚĂ s. f. faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc.; echivalență, concordanță. (< fr. coïncidence)
COINCIDÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter coincident; concordanță; congruență. ~a figurilor. 2) Eveniment care se produce întâmplător împreună cu altul; concurs de circumstanțe. Prin ~. ~ curioasă. [G.-D. coincidenței; Sil. co-in-] /<fr. coïncidence
coincidență f. 1. starea a două lucruri cari coincid; 2. fig. brodire, simultaneitate.
*coincidénță f., pl. e (d. coincident). Starea a doŭă lucrurĭ care coincid, potrivire, simultaneitate: coincidența sosiriĭ și plecăriĭ trenurilor.
COINCIDENȚĂ s 1. concordantă, echivalență, (livr.) congruență. (~ unor elemente.) 2. potriveală, potrivire, (pop.) loveală. (E o simplă ~.)

coincidență dex

Intrare: coincidență
coincidență substantiv feminin