coerență definitie

18 definiții pentru coerență

coerénță sf [At: Lm / V: (rar) cohe~ / P: co-e~ / Pl: ~țe / E: lat cohaerentia, fr cohérence] 1 Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg Si: coeziune (2). 2 Forța care ține legate moleculele unui corp Si: coeziune (1). 3 Înlănțuire. 4 (Fiz) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp.
COERÉNȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherénță s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.[1]
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență.
COERÉNȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherénță s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență.
COERENȚĂ, coerențe, s. f. Legătură strînsă între toate părțile sau elementele unui întreg. ◊ Fig. Coerența ideilor. – Variantă: coherénță s. f.
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență.
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
COERÉNȚĂ s. 1. v. logică. 2. (MAT.) consistență.
Coerență ≠ incoerență
COERÉNȚĂ s.f. Legătură, unire strânsă (între mai multe elemente, idei, lucruri). ♦ Proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicție între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el. [Var. coherență s.f. / cf. fr. cohérence, lat. cohaerentia].
COHERÉNȚĂ s.f. v. coerență.
COERÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri. 2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicții între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el; consistență (2). 3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2). (< fr. cohérence, lat. cohaerentia)
COERÉNȚĂ ~e f. 1) Legătură internă strânsă; caracter coerent; unitate; coeziune. 2) Relație armonioasă între idei; lipsă de contradicții. [Sil. co-e-ren-] /<lat. cohaerentia, fr. cohérence
coerență f. legătura, unirea lucrurilor între ele.
*coerénță f., pl. e (lat. cohaerentia). Legătură, unire, conexiune între lucrurĭ: discurs fără coerență. – Și coh-.
COERENȚĂ s. logică, noimă, sens, șir. (Vorbește fără ~.)

coerență dex

Intrare: coerență
coerență substantiv feminin
coherență