coercitiv definitie

13 definiții pentru coercitiv

coercitív, ~ă a [At: PONI, F. 238 / P: co-er-ci-ți-e / Pl: ~i, ~e / E: fr coercitif] (Liv) 1-2 Care are puterea, dreptul de a constrânge Si: constrângător.
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif.
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. (Livr.) Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif.
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea sau dreptul de a constrînge; constrîngâtor. Măsuri coercitive.
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. sg. coercitívă, pl. coercitíve
COERCITÍV adj. (JUR.) constrângător. (Măsuri ~.)
COERCITÍV, -Ă adj. Care are puterea sau dreptul de a constrânge; constrângător. [Cf. fr. coercitif].
COERCITÍV, -Ă adj. care constrânge. ♦ câmp ~ = intensitatea câmpului magnetic la care se anulează magnetizația unui corp feromagnetic. (< fr. coercitif)
COERCITÍV ~ă (~i, ~e) jur. Care are puterea, dreptul sau menirea de a constrânge. Măsuri ~e. [Sil. co-er-] /<fr. coercitif
coercitiv a. Jur. care are drept de coercițiune.
*coercitív, -ă adj. (d. lat. coércitus, constrîns). Care tinde la constrîngere: măsurĭ, dispozițiunĭ coercitive.
COERCITIV adj. (JUR.) constrîngător. (Măsuri ~.)

coercitiv dex

Intrare: coercitiv
coercitiv adjectiv