codiță definitie

11 definiții pentru codiță

codíță sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 195/16 / Pl: ~țe / E: coadă + -iță] 1-2 (Șhp) Coadă (1) (mică) Si: codișcă (1-2), codișoară (1-2), coduță (1-2). 3 Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 4 (Fig) Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva Si: (rar) codoș2, acolit, cirac. 5 (D. o știre, un zvon) Exagerare. 6 (Îe) Cel cu ~ Dracul. 7 (îs) ~ de vită Vită slabă. 8 (Bot; reg; îc) ~ța-mielului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 9 (Bot; reg; îc) ~ța-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 10 (La plante) Coadă (63). 11 (La obiecte și instrumente) Coadă (63). 12 Anexă (fără valoare) Si: apendice. 13 (Spc) Sedilă Cf coadă. 14 (Fig; fam) Copil mic care se ține de fusta mamei. 15 (Înv; îe) A afla o ~ cuiva A-i găsi cusururi.
CODÍȚĂ, codițe, s. f. 1. Diminutiv al lui coadă. ♦ Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva; codoș (2). 3. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. – Coadă + suf. -iță.
CODÍȚĂ, codițe, s. f. 1. Diminutiv al lui coadă. ♦ Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva; codoș (2). 3. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. – Coadă + suf. -iță.
CODÍȚĂ, codițe, s. f. I. Diminutiv al lui coadă. 1. v. coadă (1). S-a pus el... luntre și punte, ca să-și vîre codița cea bîrligată undeva, dar; degeaba i-a fost. CREANGĂ, P. 144. Găseam cîte-o codiță de pește și mîneam cu jind. ȘEZ. VI 141. Cucule... Netezește-ți codița, Ca și mîndra cosița! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. 2. v. coadă (3). Era o tăcere nesfîrșită pretutindeni; abia se clinteau tremurînd, ici-colo, in marginea poienilor, frunzele de plop pe codițele lor lungi și subțiri. SADOVEANU, O. IV 484. 3. v. coadă (2). Cînd a veni sîmbăta Leagă de codița ta Un fir galbin de mătasă Și mi-l scoate pe fereastă. ALECSANDRI, P. P. 362. II. Fig. 1. Om lipsit de caracter și de personalitate, care este unealta cuiva, lucrează după directivele și pentru interesele aceluia, îi face jocul. Monitorul era un lingău, codiță de-a lui Isaia. CONTEMPORANUL, VII 389. 2. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. Vedea cum una fuge la alta, cum își spun întîmplarea, cum fiecare îi pune cîte-o codiță, cîte-un cornuleț. SLAVICI, N. I 112.
codíță s. f., g.-d. art. codíței; pl. codíțe
codíță s. f., g.-d. art. codíței; pl. codíțe
CODÍȚĂ s. 1. v. pețiol. 2. v. peduncul.
CODÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la coadă) fig. Completare la ceva; adaus. /coadă + suf. ~iță
codiță f. 1. coadă mică împletită; 2. semn grafic subscris spre a indica modificarea consoanelor: ș, ț; 3. fig. și fam. cusur, defect.
codíță f., pl. e. Coadă mică. Cedilă. Fig. Defect, parte slabă. Persoană ĭubită în secret: avea și el o codiță pin sat.
CODIȚA s. (BOT.) 1. pețiol. (~ susține limbul frunzei.) 2. coadă, peduncul. (~ a unui fruct.)

codiță dex

Intrare: codiță
codiță substantiv feminin