Dicționare ale limbii române

2 intrări

30 definiții pentru cocolit

cocolí [At: CREANGĂ, GL. / V: ~călí, gogo~, gugulí / E: ns cf mg kokonya „mâncăruri pentreu sărbătorile Paștilor (colaci, ouă, șuncă etc.)”] 1-2 vt (Reg) A frământa și a coace colaci pentru slujbele bisericești (sărbători, morți etc.). 3-4 vtr (Pfm) A (se) înfofoli. 5 vt (Pfm) A îngriji pe cineva în mod exagerat Si: a răsfăța, a alinta, a mădări. 6 vr A se complăcea în alintări Si: a se alinta.
cocolít2, ~ă a [At: ALECSANDRI, T. 522 / Pl: ~iți, ~e / E: cocoli] (Pfm) 1 Îmbrăcat cu haine (prea) groase Si: înfofolit. 2 Care se bucură de îngrijiri exagerate Si: răsfățat, alintat. 3 Care se complace în alintări.
cocolít1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: cocoli] 1-2 Coclire (1-2). 3 (Pfm) Înfofolire. 5 Cocolire (4-5).
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A îmbrăca, a înfășură bine în haine groase, a înfofoli. Cocolit în blană, îi făcu semn amical cu mina. C. PETRESCU, V. 156. 2. A îngriji (pe cineva) în mod exagerat; a răsfăța, a alinta, a cocoloși. V. menaja. Coana Săftica o lua [pe fetiță] la ea acasă, o cocolea toată ziua, nu se mai putea despărți de ea. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. Codoșca de babă gemea sub talpa iadului și numai motanul ei din ceea lume îi plîngea de milă, pentru că l-a cocolit așa de bine. CREANGĂ, P. 179. Ei! ba nu cumva ai vra să-l bag în sîn și să-l cocolesc! ALECSANDRI, T. 600. ♦ Refl. A se complăcea în alintări, a se răsfăța, a se alinta. Se simțea în lauda lumii; se cocolea în atîtea priviri drăgăstoase. DELAVRANCEA, S. 56. – Variantă: gogolí (SBIERA, P. 241) vb. IV.
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Regional) Dezmierdat, răsfățat, răzgîiat. Copil cocolit. ◊ (Substantivat) Așteaptă... așteaptă... cocolitule... Te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209.
GOGOLÍ vb. IV v. cocoli.
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocoleáscă
COCOLÍ vb. v. alinta.
COCOLÍ vb. v. încotoșmăna, înfofoli.
COCOLÍT adj. v. alintat.
COCOLÍT adj. v. încotoșmănat, înfofolit.
A COCOLÍ ~ésc tranz. pop. fam. 1) (mai ales copii) A îmbrăca cu haine multe și groase (pentru a feri de frig); a cocoloși; a încotoșmăna; a înfofoli. 2) (ființe) A îngriji peste măsură. /Orig. nec.
A SE COCOLÍ mă ~ésc intranz. pop. A se alinta peste măsură; a se răsfăța. /Orig. nec.
cocolì v. a răsfăța, a răsgăia: l’a cocolit așa de bine CR. [Termen din graiul copiilor, ca și variantele gogoli (Tr.) sau guguli (Moid.)].
gogolì v. V. cocolì.
cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.
cocolít, -ă adj. Prea îngrijit, prea delicat: copiĭ cocolițĭ.
gogolésc, V. cocolesc.
COCOLI vb. a (se) alinta, a (se) răsfăța, a (se) răzgîia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu o mai ~ atîta!)
cocoli vb. v. ÎNCOTOȘMĂNA. ÎNFOFOLI.
COCOLIT adj. alintat, răsfățat, răzgîiat, (reg.) mădărit, ninerat, (înv.) dezmierdat. (Un copil ~.)
cocolit adj. v. ÎNCOTOȘMĂNAT. ÎNFOFOLIT.
gogolí, gogolesc, vb. tranz. – A desmierda, a mângâia (Papahagi, 1925): „Șohan nu m-ai gogolit” (Papahagi, 1925: 227; Săcel). – Var. a lui cocoli „înfofoli” (Șăineanu, Scriban, MDA).
gogolí, gogolesc, vb. tranz. – A desmierda, a mângâia (Papahagi 1925). – Din cocoloși.
COCO- „nucleu, sîmbure; capsular, sferic, nuclear”. ◊ gr. kokkos „boabă, sămînță, grăunte” > fr. cocco-, engl. id., it. id., germ. kokko- > rom. coco-. □ ~gen (v. -gen1), adj., care produce bacterii sferice; ~gon (v. -gon1), s. n., celulă reproducătoare, de formă sferică; ~id (v. -id), adj., care are forma unei bacterii sferice; ~lit (v. -lit1), s. n., 1. Constituent calcaros al cocosferei. 2. Spiculeț calcaros al unor flagelate; ~litofore (v. lito-, v. -for), s. n. pl., organisme vegetale autotrofe, microscopice, prezente în planctonul marin, prevăzute cu un schelet calcaros; ~nemă (v. -nemă), s. f., specie de sporozoare cu spori sferoidali și cu un filament înrulat într-o vacuolă; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Masă sferică de origine citoplasmatică avînd, la exterior, cocolite. 2. Schelet extern, calcaros sau silicios, fosilizat, al unor alge flagelate.

Cocolit dex online | sinonim

Cocolit definitie

Intrare: cocoli
cocoli conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
gogoli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a tranzitiv
Intrare: cocolit
cocolit adjectiv