cocoța definitie

14 definiții pentru cocoța

cocoțá vtr [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: cucuța, gogo~ / Pzi: cocóț, ~țéz / E: nct] (Pfm) 1-2 A (se) urca pe ceva Si: a (se) cocoți (1-2). 3 A (se) așeza pe un loc mai ridicat Si: a (se) cocoți (3). 4 (Fig) A promova într-un mod dubios Si: a (se) cocoți (4).
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
COCOȚÁ, cocóț și cocoțez, vb. I. Refl. A se urca pe ceva, a se așeza pe un loc mai ridicat. Păreau cam ciudați moții, cu obiceiul acesta de a se cocoța pe cele mai înalte vîrfuri. BOGZA, Ț. 43. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. Acolo stă cocoțat de paisprezece ani. SAHIA, N. 33. [Un pui] a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gît. GIRLEANU, L. 10. Ermil, cocoțat pe capră, mîna caii cu un bici improvizat. SLAVICI, N. I 320. ♦ Fig. A se ridica, a se înălța într-un post sau la o situație nemeritată. Știm ce-a fost la congresul de acum cinci ani [1899]; s-a dovedit că în fruntea mișcării se cocoțaseră niște trădători, și trădătorii s-au dus unde le era locul, în tabăra burgheziei. GALAN, Z. R. 21.
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțá vb., ind. prez. 1 sg. cocóț, 3 sg. și pl. cocoáță
COCOȚÁ vb. v. cățăra.
cocoțá (cocoțéz, cocoțát), vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.
A SE COCOȚÁ mă cocoț intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situație fără a merita. /Orig. nec.
A COCOȚÁ cocoț tranz. A face să se cocoațe. /Orig. nec.
cocoțà (gogoțà) v. 1. se zice despre păsări când s’așează pe o ramură de copaciu; 2. fig. a se așeza pe ceva înalt sau în locul cel mai bun. [Cf. cucuia].
cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță. – El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s’a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.
COCOȚA vb. a se cățăra, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ pe zid.)
cocoțá, cocoțez, (cucuța), vb. refl. – A se cățăra (Faiciuc, 2008); a se urca (pe ceva mai ridicat). – Et. nec. (MDA); probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).

cocoța dex

Intrare: cocoța (1 cocoț)
cocoța 1 cocoț verb grupa I conjugarea I
Intrare: cocoța (1 cocoțez)
cocoța 1 cocoțez verb grupa I conjugarea a II-a