coclit definitie

2 intrări

26 definiții pentru coclit

cocleálă sf [At: ȘEZ. XXIII, 43 / V: cotl~, cotlia~ / Pl: ~eli / E: cocli + -eală] 1 Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă Si: colitură (1). 2 Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă Si: colitură (2). 3 Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită Si: colitură (3).
coclí [At: CANTEMIR, ap. BV / V: cotlí / Pzi: ~léște / E: cf bg кoтляcвaм] 1-2 vri (D. obiecte de aramă) A (se) acoperi cu un strat de cocleală (1). 3-4 vri (D. alte obiecte metalice) A (se) oxida. 5 vr (D. mâncăruri) A căpăta sau a avea gust de cocleală. 6 vr (Pan; d. pietre, stânci) A prinde mușchi. 7 vr A se îmbăta tare.
coclít2, ~ă a [At: CANTEMIR, ap. BV I, 361 / Pl: ~iți, ~e / E: cocli] 1 (D. obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). 2 (D. obiecte metalice) Oxidat. 3 (D. mâncăruri) Care a căpătat cocleală (2). 4 (D. gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. 5 (D. gust) Specific coclelii (3) Si: amar. 6 (D. vița de vie) Stropit cu piatră vânătă. 7 (Fig; d. bătrâni) Slab. 8 (Fig; d. bătrâni) Ramolit. 9 (Fig) Zgârcit.
coclít1 sn [At: DA / V: cotl~ / E: cocli] 1-2 Coclire (1-2).
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.[1]
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
COCLÍ, coclesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală; a se oxida. În aer umed arama se coclește. ▭ Așeză cuțitul de-a curmezișul farfuriei, după ce l-a șters să nu coclească. PETRESCU, Î. II 86. ◊ Expr. (Familiar) A se cocli turtă = a se îmbăta tare. Boierul... se coclise turtă. ISPIRESCU, L. 181. 2. Refl. (Despre bucate gătite în vase de aramă nespoite) A prinde gust de cocleală. ♦ Tranz. A face ca ceva să prindă un gust amar, de cocleală. De ce izvorul meu, limpede ca rouă și rece ca gheața, coclește gura călătorilor? DELAVRANCEA, S. 246. ◊ Fig. Ura grea... le coclise inimile atîtea zile de-a rîndul. DUMITRIU, V. L. 86.
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre metale) Acoperit cu cocleală; oxidat. Un sifon verde. bîziia pe gîtul de metal coclit. C. PETRESCU, S. 69. ♦ Fig. (Despre persoane în vîrstă) Ramolit, mucegăit. Erau bătrîni-bătrîni, cocliți de bătrîni. CARAGIALE, S. N. 261. 2. (Despre mîncâri și lichide) Cu gust de cocleală (luat de la vasul în care au fost ținute). ♦ (Despre gură) Cu gust amar de cocleală. Era încă mahmur, cu gura coclită. C. PETRESCU, C. V, 48. ♦ (Despre gust) Amar, specific coclelii. Pe gît simți un gust de rugină, amăriu, coclit, putred, cald. DELAVRANCEA, S. 152.
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 3 sg. cocléște, imperf. 3 sg. cocleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocleáscă
COCLÍ vb. v. oxida, rugini.
COCLÍT adj. v. oxidat, ruginit.
coclí (-lésc, coclít), vb.1. A rugini un obiect de aramă. – 2. A se îmbăta, a se afuma. Sl. *kotĭliti, de la kotĭlŭ „căldare de aramă” (Cihac, II, 76; Pușcariu, Lr., 291). – Der. cocleală, s. f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă și mai ales gust rău după beție); cohni, vb. (Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu duhni „a mirosi urît”.
A SE COCLÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală. 2) (despre mâncăruri) A căpăta un gust specific neplăcut, fiind ținut într-un vas de aramă nespoit; a avea cocleală. /cf. bulg. kotljasvam
coclì v. 1. a se rugini, a se face verde (vorbind de bucatele în vase de aramă); 2. fam. a se ameți de băutură: se îmbătă boierul de se coclise turtă ISP. [Mold. cotli, din slav. KOTĬLĬ, aramă].
coclit a. ruginit; fig. bătrâni, cocliți de bătrâni CAR.
cocleálă, coclésc, V. cotleală, cotlesc.
cotlésc v. intr. (d. vsl. kotĭlŭ, lighean de aramă, got. katile, germ. kessel, căldare, d. lat. catillus, tavă; bg. kotlevina, cotleală. V. cotlon). Est. Prind rugină verde (acetat de cupru), vorbind de aramă: tingirea a cotlit. V. tr. Oțetu a cotlit tingirea. V. refl. Tingirea s’a cotlit. Fig. Iron. Rar. Mă cam îmbăt. – În vest cocl-.
cocli vb. v. OXIDA. RUGINI.
coclit adj. v. OXIDAT. RUGINIT.
coclí, coclesc, vb. intranz. – A sta, a zăcea (Faiciuc, 2008). – Sensul inițial este „a rugini, a se oxida”. Din sl. *kotiliti, de la kotǐlǔ „căldare de aramă” (Cihac, Pușcariu, cf. DER; Șăineanu); cf. bg. kotljasvam (DEX, MDA).
coclit2, -ă, cocliți, -te adj. 1. (d. oameni) prost, nerod, nătâng. 2. (d. obiecte) de proastă calitate.
coclit1, -ă, cocliți, -te adj. prost, nerod.
papagal coclit expr. (reed.) informator depistat de membrii grupului din care face parte.

coclit dex

Intrare: cocli
cocli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -cli
Intrare: coclit
coclit adjectiv