cociorbă definitie

2 intrări

18 definiții pentru cociorbă

cociórvă1 sf [At: ȘEZ. V. 58 / V: (cu metateză) cor~, ~rbă, cuciórbă, ~véi sn / Pl: ~ve / E: rs кoчepвa, ucr кoчepхa] 1 Unealtă casnică compusă dintr-o placă de metal sau de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, fixată la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de pâine. 2 (Pan) Instrument pentru pescuit, constând dintr-o prăjină lungă, cu o scândurică de lemn în capăt. 3 (Pan) Unealtă de zidărie în forma unei cociorve (2), de amestecat varul cu nisip. 4 (Pan) Nume al unei constelații, formată din trei stele în triunghi Si: colibă, curte, cocioabă (2).
COCIÓRBĂ s. f. v. cociorvă.
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha.
COCIÓRBĂ s. f. v. cociorvă.
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Unealtă casnică compusă dintr-o placă de metal sau de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, fixată la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha.
COCIÓRBĂ s. f. v. cociorvă.
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Unealtă constînd dintr-o scîndurică triunghiulară sau în formă de semicerc, înfiptă la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptor. Din fugă pusese mîna pe o cociorvă, o înălțase, și așa, printre tufe de lilieci și de coacăză, alerga spre dușman. SADOVEANU, O. III 504. Se ia cu cociorva aprinsa după noi, căci tocmai atunci trăgea focul să deie colacii în cuptior. CREANGĂ, O. A. 55. Numai atîta că moșneagul a rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul. CREANGĂ, P. 294. – Variantă; cociórbă (ISPIRESCU, L. 159, EMINESCU, L. P. 125) s. f.
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
COCIÓRVA s. art. v. gemma, perla.
COCIÓRVĂ s. (reg.) ojog, (Transilv. și Ban.) drâglu, (prin Transilv.) jeruitor, (Transilv.) piscălău. (~ de scos jarul din cuptorul de pâine.)
cociórbă (cociórbe), s. f.1. Vătrai. – 2. Bîtă, măciucă. – 3. Constelație în jurul stelei Gemma. – Var. cociorvă, cuciorbă. Origine necunoscută. Ar putea fi un cuvînt expresiv, ca multe din cele compuse cu co-. În general se consideră a fi reprezent al unui cuvînt sl. neidentificat, cf. v. rus. kočárga, rut. kočerga, pol. koczarga (Cihac, II, 722; Tiktin), sau din mag. kocsorba (Gáldi, Dict., 122); însă mag. pare a proveni din rom., ca și rut. (Miklosich, Wander., 17), și oricum este obscur și probabil străin în sl. (Berneker 536). Dacă este vorba de o creație expresivă, este dublet al lui cocioabă, s. f. (colibă); identitatea semantică între vătrai și colibă apare și în cocîrlă. Cocioabă nu a fost explicat într-un mod satisfăcător (tăt. koči aba „cort de nomad”, Șeineanu, 318; mr. cuciubă „buștean”, Șeineanu, Dicț., însă este vorba probabil de ngr. γϰουτσιούπα; sb. kuča „casă”, DAR). Dacă se admite identitatea cu cocioarbă, lipsa lui r apare și în pol. koczuba, rut. kočuba „vătrai”, și în rom. cociobăi, vb. (a scociorî, a iscodi), care se explică numai pe baza lui *cocioabă „vătrai” (pentru der. expresivă a vb., cf. cotrobăi). Există numeroase var. expresive ale cuvîntului care înseamnă colibă: coșleabă, coșm(o)agă, coșmeagă, cociomeagă, cociomeață, coșmandră, coșmelie, coșmolie; cf. și cobace, colibă.
COCIÓRVĂ ~e f. Unealtă alcătuită dintr-o placă de metal, fixată într-o coadă lungă, folosită pentru a trage jarul sau cenușa din cuptor. [Sil. co-cior-] /<rus. koțerga, ucr. koțerha
cociórbă (cociórvă) s.f. (reg.) 1. unealtă cu cârlig cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptor. 2. unealtă de pescuit asemănătoare celei cu care scoate jarul din cuptor. 3. unealtă de zidărie (lopată) de forma cociorvei, cu care se amestecă varul și nisipul. 4. numele unei constelații, formată din trei stele în triunghi. 5. colibă, casă cu ogradă, curte. 6. (fam.) bătaie, trânteală.
cociorbă f. 1. prăjină cu cârlig la un cap pentru a strânge tăciunii și a răscoli jăratecul; 2. lopată de amestecat varul cu nisip; 3. fam. trânteală: din vorbă în vorbă au ajuns și la cociorbă PANN. [Rus. KOČUBA și KOČERGA, de unde un compromis cociorbă].
cocĭórbă și -rvă f., pl. e (rut. kocérga, pron. și -rha și -rva, de unde, contaminat poate și de kocĭúba, vătrar, s’a făcut cocĭorvă). Vătrar mare de brutărie: sosiră muĭerile cu cocĭorvele aprinse (Sadov. Univ. 18 Dec. 1912). Lopată de amestecat varu’n varniță. Din vorbă în vorbă aŭ ajuns la cocĭorbă, adică „la bătaĭa cu cocĭorba”. – În R. S. cocĭoarbă. În Btș. Dor. cocĭorvéĭ, aĭurea și corcĭoveĭ, n., pl. eĭe, vătrar.
cociorva s. art. v. GEMMA. PERLA.
COCIORVĂ s. (reg.) ojog, (Transilv. și Ban.) drîglu, (prin Transilv.) jeruitor, (Transilv.) piscălău. (~ de scos jarul din cuptorul de pîine.)

cociorbă dex

Intrare: cociorvă
cociorbă
cociorvă substantiv feminin
Intrare: cociorbă
cociorbă