cochetărie definitie

12 definiții pentru cochetărie

cochetăríe sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ii / E: fr coquetterie] 1-3 Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus).
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie.
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie.
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Fel de a fi, purtare, atitudine prin care o persoană caută să placă (mai ales unei persoane de sex opus). Ea privea mîndră drept înainte, cu o inocentă cochetărie, simțind instinctiv că-i studiată. BART, E. 134.
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
COCHETĂRÍE s.f. Purtare inspirată de dorința de a plăcea unei persoane de sex opus. [Gen. -iei. / cf. fr. coquetterie].
COCHETĂRÍE s. f. purtare inspirată de dorința de a plăcea unei persoane de sex opus. (< fr. coquetterie)
COCHETĂRÍE ~i f. 1) Comportament cochet. 2) Dorința de a plăcea prin originalitatea exteriorului și a comportării. [Art. cochetăria; G.-D. cochetăriei; Sil. -ri-e] /<fr. coquetterie
cochetărie f. dorință de a plăcea.
*cochetăríe f. (fr. coquetterie). Gustu de a fi cochet.
COCHETĂRIE. Subst. Cochetărie, eleganță, dichiseală (pop. și fam.), dichisire (pop. și fam.), ferchezuială (pop. și fam.), scliviseală (pop. și fam.), sclivisire; dres (pop.), aranjare, gătire, gătit, împodobire, împopoțonare, înzorzonare; fardare, fardat, sulimenire (înv.), rujare, machiere, machiaj, grimă; vopsire, vopsit, boire (reg.), boit (reg.). Om spilcuit (sclivisit), filfizon. Drăgălășenie, drăgălășie (înv.), gingășie, grație, farmec, nur (pop. și fam.), drăgănele (pop.). Adj. Cochet, elegant, fercheș (pop. și fam.), dichisit (pop. și fam.), dres (pop.), ferchezuit (pop. și fam.), aranjat, gătit, împodobit, împopoțonat, înzorzonat, înțoțonat (rar), îngrijit, sclivisit (pop. și fam.), spilcuit (fam.). Fardat, sulimenit (înv.), machiat, grimat, vopsit. Drăgălaș, drăguț, drăguleț (dim., pop.), drăgulic (dim., pop.), grațios, gingaș, frumușel (dim.); agreabil, plăcut. Vb. A fi cochet, a fi elegant, a fi fercheș (pop. și fam.), a fi spilcuit (fam.); a se spilcui (fam.), a se dichisi (pop. și fam.), a se găti, a se ferchezui (pop. și fam.), a se aranja, a se îngriji, a se împodobi, a se împopoțona, a se înțoțona (rar), a se înzorzona. A se farda, a se machia, a se pudra, a se sulimeni (înv.), a se vopsi, a se ruja, a se boi (peior.). A cocheta, a flirta, a face ochi dulci, a-și da ochii peste cap, a arunca ocheade. Adv. Cu eleganță, cu dichis, cu tot dichisul. V. comportare, cosmetică, frumusețe, îmbrăcare, lux, modă, podoabă.

cochetărie dex

Intrare: cochetărie
cochetărie substantiv feminin