cocă definitie

32 definiții pentru cocă

cócă2 sf [At: DEX2 / Pl: coci / E: fr coque] 1 Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2 Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. 3 Construcție în formă de ansamblu de două bărci care asigură plutirea hidroavioanelor.
cócă4 sf [At: CABA, SĂL. 96 / E: fo] (Orn) Ceucă (Coloeus momedula).
cócă1 sf [At: PANN, P. V. III / V: coácă, coc (Pl: ~uri) sn / E: nct] 1 Aluat (pentru produse de patiserie, de panificație). 2 (Îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 3 (Îs) Minte de ~ Prost. 4 Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie) Si: pap. 5 (Pan; Ban) Diaree.
cócă3 sfs [At: VICIU, GL. / E: cf srb koka, it cucco] (Reg; în graiul copiilor sau ca termen dezmierdător) 1 Prunc. 2 Păpușă. 3-4 (Șhp; îf coca) Supranume dat fetelor și băieților.
CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.
CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.
CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
CÓCĂ2 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdâtor cu care ne adresăm lor) Copil mic (indiferent de sex).
CÓCĂ1 s. f. 1. Aluat. Cocă de făină de grîu. 2. (Rar) Sos gros, pastă (făcută din făină și amestecată cu apa sau zeama de la supă). Ciulamaua, șeful o mînca pe îndelete; învîrtind furculița cu dumicatul în coca moale. PAS, Z. I 269. 3. Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (mai ales hîrtie). Spetezele [zmeului] mai adesea se lipesc cu cocă. ISPIRESCU, la TDRG.
cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
cócă1 (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi
cócă (la nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
cócă (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi
CÓCĂ s. 1. v. aluat. 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hârtie.)
CÓCĂ s. v. nou-născut, prunc, sugaci, sugar.
CÓCĂ s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave și de învelișul ei exterior. 2. Parte componentă a unui avion, constând din învelișul exterior. ♦ Construcție în formă de bărci care asigură plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque].
CÓCĂ s. f. 1. corp al unei nave. 2. învelișul exterior al unui avion. ◊ construcție în formă de bărci a hidroavioanelor. (< fr. coque)
CÓCĂ2 coci f. 1) Ansamblu format din schelet și înveliș exterior al unei nave. 2) Fuzelaj în formă de barcă care asigură plutirea hidroavioanelor. [G.-D. cocii] /<fr. coque
CÓCĂ1 f. 1) Pastă obținută prin frământarea făinii cu apă și cu diferite adausuri (lapte, zahăr, ouă etc.), din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; aluat. 2) Pastă cleioasă preparată din făină și apă folosită la lipit hârtie; pap. ◊ A se face ~ a se îmbăta foarte tare. Minte de ~ minte greoaie. [G.-D. cocii] /Orig. nec.
CÓCĂ3 f. pop. 1) Copil mic; creatură infantilă. 2) Jucărie care înfățișează un copil mic; păpușă. [G.-D. cocii] /cf. sb. koka, it. cucco
cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].
cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].
1) cocă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu vgr. kókkos, bobiță, goagă, cocinilă, lat. coccum, cocinilă; ngr. kokki, kikki, kokŭ, oŭ; alb. kok, kŏkĭe, bobiță; mrom. cocă, fruct comestibil; megl. cocă, cap; it. cocco, oŭ, cocca, găină; ven. coca, cuca, nucă, cap; sîrb. koka, găină; bg. koka, fetiță, și cu rom. coc 1, cocon, copil bob, cocoloș, cocoașe, goagă, gogoașă, pupă 2 ș. a. multe. V. și REW. 2009). Trans. Mold. Copil, maĭ ales fetiță (maĭ mare de cît cocuța). Epitet alinător unuĭ copil, chear băĭat.
2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).
co s. v. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR.
CO s. 1. aluat, (înv.) pielm. (~ de pîine.) 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hîrtie.)
COCĂ a) partea inferioară a fuzelajului unor hidroavioane (fără flotoare) cu o profilare specială (cu redan), asigurând plutirea acestuia pe suprafața apei; b) structura fuzelajului unui avion, formată numai din învelișul exterior.
cócă, cocuri, s.n. – (gastr.) Aluat (pentru panificație). – Et. nec. (DEX, MDA); din coace (Șăineanu).
a se face cobză / cocă expr. a se îmbăta foarte tare.

cocă dex

Intrare: cocă (la nave)
cocă 1 la nave substantiv feminin
Intrare: cocă (copil, aluat)
cocă 2 copil, aluat substantiv feminin (numai) singular
Intrare: cocă
cocă