cobzár sm [At: URICARIUL XXI / Pl: ~i / E: cobză + -ar] 1-2 Lăutar care cântă din cobză sau (impropriu) din cobuz. 3 (Ent; reg) Scripcar.

COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar.

COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar.

COBZÁR, cobzari, s. m. Lăutar care cîntă din cobză. Au să vie scripcarii și cobzarii. CAMILAR, N. I 249. Ați cărunțit cu totul bătrînilor cobzari. MACEDONSKI, O. I 213. (Cu pronunțarea regională cobzari) Eu sînt Barbu lăutariul, Starostele și cobzariul. ALECSANDRI, T. 80.

cobzár s. m., pl. cobzári

cobzár s. m., pl. cobzári

COBZÁR s. v. plopar, scripcar.

COBZÁR ~i m. Muzicant care cântă la cobză. /cobză + suf. ~ar

cobzar m. Mold. lăutar care cântă din cobză: cobzarii cu cobzele, lăutarii cu diblele POP.

cobzár m. (d. cobză; rut. kobzar). Lăutar cu cobza.

cobzar s. v. PLOPAR. SCRIPCAR.

cobzar, cobzari s. m. informator, denunțător.