cobiliță definitie

18 definiții pentru cobiliță

cobeléte sn [At: TEODORESCU, P. P. 121 / Pl: ~ / E: cobilă + -ete] (Olt; gmț) Cobiliță (1).
cóbiliță sf [At: H II / V: ~bel~, (hiperurbanism) ~óvil- / A și: (rar) ~líță / Pl: ~țe / E: bg, srb кoбилицa] 1 Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și sevește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor ori a altor greutăți Si: (reg) cobelete, cobcliă (14), cobilițoi, coromăslă. 2 (Ast; pop; și reg; îs ~ța ciobanului) Constelația Lebăda. 3 (Ent; Buc) Lăcustă verde. 4 Insectă din ordinul libelulelor (Libellula depressa) Si: (Buc) cal turtit, calul dracului, calul popii.
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica.
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată pentru a fi purtată pe umeri și avînd la cele două capete torți sau cîrlige, pentru transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc.; (regional) coromîslă. Ajuta să puie cobilița cu cofele în spinare. DELAVRANCEA, S. 26. Zăreau jucîndu-se codanele limbute... purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. În pădure născui, în pădure crescui; Acasă dacă m-aduse, Cercei grei îmi puse (Cobilița). GOROVEI, C. 91. Cobilița-ciobanului sau fata-cu-cobilița = constelația lebedei.
Cóbilița-Ciobánului (constelație) s. propriu f.
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
Cóbilița-Ciobánului (astron.) s. pr. f.
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
CÓBILIȚA s. art. v. lebăda.
CÓBILIȚĂ s. (Ban.) coacă, (Mold. și Bucov.) coromâslă. (~ pentru cărat gălețile.)
CÓBILIȚĂ s. v. căluț, cobilă, cosaș, libelulă.
CÓBILIȚĂ ~e f. Bucată de lemn curbată, cu cârlige sau crestături la capete, care se poartă pe umeri și servește, de obicei, la transportul găleților cu apă sau a coșurilor; coromâslă. /<bulg., sb. kobilica
cobiliță f. 1. lemn încovoiat, crestat la capete, de care se atârnă doniți, coșuri: cobilița cu cofele; 2. numele popular al libelulei sau calu-dracului. [Slav. KOBYLIȚA, iapă mică (bulgărește cu sensul românesc)].
cóbiliță f., pl. e (bg. kobilica, dim. d. kobila, ĭapă; vsl. kobylica. V. cobilă. Cp. cu ĭapă). Sud. Coromîslă, părîngă de dus greutățĭ pe umăr atîrnîndu-le de amîndoŭă capetele eĭ. Constelațiunea Casiopeiĭ. Cosaș, lăcustă mică (numită cobeliță în Bucov.).
cobiliță s. art. v. LEBĂDA.
COBILIȚĂ s. (Ban.) coacă, (Mold. și Bucov.) coromîslă. (~ pentru cărat gălețile.)
cobiliță s. v. CĂLUȚ. COBILĂ. COSAȘ. LIBELULĂ.

cobiliță dex

Intrare: cobiliță
cobiliță substantiv propriu feminin substantiv feminin
Intrare: Cobilița-Ciobanului
Cobilița-Ciobanului substantiv propriu feminin articulat (numai) singular