cobăit definitie

2 intrări

13 definiții pentru cobăit

cobăí vi [At: S. BODNĂRESCU, ap. TDRG / Pzi: ~iésc / E: cobe] (D. păsări) A scoate țipete lugubre, prevestitoare de rele.
cobăít1 sn [At: H XII 281 / Pl: nct / E: cobăi] Țipăt lugubru, prevestitor de rele.
cobăít2, ~ă a [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: cobăî] (Mol) 1 (D. păsări) Care suferă de țâfnă. 2 (D. copii; pan) Care zăbovește.
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe.
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe.[1]
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Regional) Care nu e bun de nimic, ticăit, zăbavnic. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit și leneș, de n-are păreche? CREANGĂ, A. 13.
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăít adj. m., pl. cobăíți; f. sg. cobăítă, pl. cobăíte
COBĂÍT ~tă (~ți, ~te) pop. 1) (despre păsări) Care are cobe; cu cobe. 2) fig. (despre persoane) Care se supără ușor; supărăcios; țâfnos. [Sil. co-bă-it] /Din cobe
cobăí, cobăiésc, vb. IV (reg.) a scoate țipete cobitoare, a cobi, a geme ca o cobe.
cobăít s.n. (reg.) țipăt cobitor.
cobăit a. 1. Mold. care are cobea (vorbind de găini); 2. bolnăvicios, care tot tușește: băiat cobăit și leneș CR.
cobăít, -ă adj. (d. cobie). Nord. Bolnav de cobie. Fig. Iron. Bleg, moleșit: băĭat cobăit.

cobăit dex

Intrare: cobăit
cobăit adjectiv
Intrare: cobăi
cobăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a