coamă definitie

12 definiții pentru coamă

coámă sf [At: LEX. MARS., ap. DA / V: (îvr) ~me sfp / Pl: ~e / E: ml coma] 1 Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. 2 (La cai; îs) ~ dublă Coamă (1) bogată ce cade pe ambele părți ale gâtului. 3 (La cai; șîs ~ma de pe frunte, ~ma frunții, ~ma dinainte) Moț de păr ce atârnă pe fruntea calului. 4 (La cai; șîs -a de la copite) Chișița. 5 Păr des și lung care crește pe capul unei persoane. 6 (Bot; reg; îc) ~ma-calului Coada (96)-calului (Equisetum arvense). 7 (Bot; reg; îc) ~ma-porcului Iarbă cu firul subțire și drept, cu grăunțele spicului alterne și așezate regulat. 8 (Reg; îc) ~ de aur Planta Aster linosyris. 9 (Reg; îc) ~ -de-mare Pește din familia ciprinidelor (Cyprinus Carassius). 10 (Fig) Frunziș des din vârful arborilor. 11 (La comete) Coadă (59). 12 Culme prelungită de munte sau de deal. 13 Partea de deasupra, orizontală, a unui zid. 14 Șaua casei Si: cucumea2. 15 Lemn orizontal în care sunt fixați căpriorii acoperișului casei. 16 Vârful unei căpițe. 17 (Pop; îs) ~ încolțată Muche dințată formată din șițe la vârful acoperișului casei. 18 (Rar) Muchie. 19 Țiglă profilată pentru acoperirea coamei (14) casei. 20 (Pop; îs) ~ apei Firul apei. 21 Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane; mai ales unui bărbat. 22 (Fig) Frunziș des pe vârful coroanei arborilor. 23 Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante pe acoperiș.
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ♦ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma.
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ◊ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra, orizontală, a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma.
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung și stufos care crește pe grumazul unor animale (ca leul, calul etc.). Ion Crîngașu sta în ușa grajdului, cu capul sprijinit de gîtul calului, își înfunda capul tot mai mult în coama mirosind... a fin vechi. CAMILAR, TEM. 152. Stătu locului lipit cu burta de spinarea calului și cu mîinile încleștate de coama lui. POPESCU, B. III 18. Harap-Alb... se duce în grajd și începe a-și netezi calul pe coamă. CREANGĂ, P. 212. Zimbrul aprig ca un zmeu, Cu lungi coame ca de leu. ALECSANDRI, P. II 93. ◊ Fig. Marea turbează de valuri împinsă Și-și scutură coama de spume și vînt. EMINESCU, O. IV 19. Văd stingerea de soare În adîncul ocean, Ș-a lui coamă arzătoare Răsărind ca un volcan. ALECSANDRI, P. II 128. Cînd pe cerul negru zorile resfir Coamele de aur și de trandafir. BOLINTINEANU, O. 69. ♦ Păr lung și bogat al oamenilor. V. chică. Niște coame castanii, unduioase, se răsfirară peste umerii și pieptarul lui înfirat. NEGRUZZI, S.I 21. ◊ Fig. Frunzișul des al arborilor. Peste coama înaltă a salcîmilor... razele soarelui țîșniseră pe nesimțite. PREDA, Î. 138. În fața casei părintești... umplea zarea coama verde a pădurii. GALACTION, O. I 7. 2. Culme de deal sau de munte prelungită; creastă. Dealurile... se deșiră către zare – cu coamele înălbite. SAHIA, N. 119. Munții din miazănoapte ridicau coamă după coamă. GALACTION, O. I 346. Cățărîndu-se cînd pe muchi, cînd pe coame de munți, ajunse la o peșteră. ISPIRESCU, L. 216. 3. Partea de deasupra, orizontală, a unui zid. Făt- Frumos se urcă pe dînsul; d-aci pe coama zidului, și sări în grădină. ISPIRESCU, L. 75.
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
COÁMĂ s. 1. v. creastă. 2. (CONSTR.) creastă, culme, (reg.) comană, coroană, laț, samară, slimnă. (ă acoperișului unei case.) 3. muchie. (~ la un zid.)
coámă (coáme), s. f.1. Păr lung crescut pe grumazul sau spinarea unor animale. – 2. Păr lung, plete. – 3. Creastă, culme. – 4. Creastă (de acoperiș). Mr., megl. coamă, istr. comę. Lat. cŏma (Pușcariu 305; Candrea-Dens., 377; REW 2071; DAR); cf. it. chioma, prov. v. sp., port. coma. – Der. comat (var. încomat), adj. (cu coamă, pletos); comos, adj. (pletos). Matei Caragiale pare să fi fost primul care a folosit vb. a încoma „a încununa cu plete” (nori ce trec încomînd cerul), construit pe baza adj. anterior; comar, s. n. (partea dinspre ceafă a apărătorii de jug).
COÁMĂ ~e f. 1) (la unele animale) Păr lung și aspru pe partea superioară a gâtului sau de-a lungul șirei spinării. 2) Părul lung și aspru al unui om. 3) Partea cea mai înaltă a unui deal sau munte; creastă; vârf; culme; spinare; creștet; pisc. 4) Linie de intersecție a versantelor unui acoperiș. 5) fig. Coroana deasă a unui copac. [Sil. coa-mă] /<lat. coma
coamă f. 1. tot părul de pe gâtul unui cal sau al unui leu; 2. tot părul la om; 3. fășie luminoasă a unei comete; 4. culme de munte, muche sau sprânceană de deal; 5. culmea acoperișului, lemnăria căpriorilor. [Lat. COMA].
coámă (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏma, it. pv. vsp. pg. coma; vgr. kóme). Păru cel lung și gros de pe gîtu caluluĭ și leuluĭ. Poet. Păru omuluĭ. Coada cometeĭ. Culme de munte, de deal, de acoperiș (sleme).
COA s 1. (GEOGR.) creastă, creștet, culme, muchie, spinare, sprînceană, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) 2. (CONSTR.) creastă, culme, (reg.) comană, coroană, laț, samară, slimnă (~ a acoperișului unei case.) 3. muchie (~ la un zid.)

coamă dex

Intrare: coamă
coamă substantiv feminin