coajă definitie

2 intrări

20 definiții pentru coajă

coájă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 119/25 / V: ~je, (îpp) ~árjă / E: vsl кoжa] Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unei plante (lemnoase) Si: scoarță. 2 Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 3 (Înv; îe) A nu curăța de ~ A spune direct. 4 Învelișul calcaros al oului. 5 (Înv) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau crustacee. 6 Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte etc. 7-8 Bucățică uscată de pâine, mămăligă etc. 9 (Pex) Rămășiță fără preț. 10 (Îvp; îe) A roade cojile cuiva A fi întreținut de cineva. 11 (Îrg; îe) A prinde coarjă A se întemeia. 12 (Pfm; la oameni) Piele. 13 (Fam; îe) A o lua pe ~ A lua bătaie. 14 Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 15 (Înv; îs) ~a terestră Scoarța terestră. 16 Strat superficial care acoperă un obiect, o piesă etc. 17 (Înv; îs) ~ de friguri Chinină. 18-19 (Înv; fig) Vită sau oaie foarte slabă. 20-21 (Nob) Coș sau bubă. 22 (Arg) Portofel.
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Învelișul exterior al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor copacilor și al altor plante lemnoase; scoarță. Coaja acestor meri era suflată cu aur. ISPIRESCU, L. 64. [Balaurul] a ros toată coaja copacilor din codru. CREANGĂ, P. 112. Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă. EMINESCU, O. I 85. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Învelișul exterior al fructelor, al semințelor etc. Pe trotuar, apa spăla coji de portocală. C. PETRESCU, Î. II 158. Arunca spre mine, peste marginea de deasupra a cojii de harbuz, ochii ei mari, negri și plini de o nevinovată, bucurie. HOGAȘ, M. N. 18. Negăsind nimic de ronțăit, luă și ea cojile de măr pe care le lepădase stăpînă-sa și le mîncă cu multă poftă, ca pe niște trufandale. ISPIRESCU, L. 161. 3. Învelișul tare și calcaros al oului. Nu-mi dai o coajă de ou? Pentru fiu-meu, pentru Vasile. E ligav la mîncare. STANCU, D. 27. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite (ca pîinea, mămăliga, friptura, brînza etc.). V. crustă. Pîinea are coajă rumenă. ◊ A prins mămăliga coajă, se zice despre un om sfios, care începe să prindă curaj și să fie îndrăzneț. ♦ Bucățică uscată rămasă de la mîncare; rămășiță care nu se mai întrebuințează. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci, Băieții tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. COȘBUC, P. I 208. 5. Crusta unei răni care începe să se vindece, să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, vîrtos și răcit al globului pămîntesc; scoarță. 7. (Învechit, rar) Învelișul tare și calcaros al unor moluște sau al unor crustacee (scoici, melci, raci etc.). Să strînge ca melcul in coaja lui. PANN, P. V. I 134. [Dobitoace] ce se închid în cojile lor. GOLESCU, Î. 49.
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
COÁJĂ s. 1. (BOT.) scoarță. (~ unui trunchi de arbore.) 2. v. tegument. 3. v. găoace. 4. v. crustă. 5. (MED.) crustă, pojghiță, (pop.) zgaibă, (reg.) scoarță, zgancă. (~ la o rană.)
COÁJĂ s. v. portmoneu, portofel.
COÁJĂ coji f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile și ramurile plantelor lemnoase; scoarță. ~ de tei. 2) Învelișul exterior al fructelor, legumelor, semințelor etc. ~ de nucă. ~ de lămâie. 3) Învelișul tare și calcaros al oului. 4) Strat format prin solidificare sau uscare la suprafața unor corpuri moi; crustă. ◊ ~ de pâine bucată de pâine uscată. A prins mămăliga ~ a deveni îndrăzneț; a prinde curaj. 5) Strat exterior, întărit, format pe o rană care se cicatrizează; crustă. [G.-D. cojii; Sil. coa-jă] /<sl. koža
Baba-Coaja f. Tr. împărăteasa strigelor, un fel de Avestiță (după credința Românilor ardeleni).
coajă f. 1. înveliș ce acoperă trunchiul și ramurile unei plante; 2. pielița unor fructe mici (migdale, alune) sau legume (mazăre, bob); 3. învelișul vârtos al oului și al melcului; 4. partea exterioară a pâinii (sau a mămăligei) întărită prin coacere; 5. fig. coaja pământului, partea superficială a globului terestru; 6. pl. coji, bube dulci pe obraz la copii. [Slav. KOJA].
coájă (est) și coáje (vest) f., pl. cojĭ (vsl. sîrb. bg. rut. koža, pele, de unde și ung. kosz, coajă de bubă. V. cojiță, cojoc). Scoarța (învălișu) trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor, a fructelor, a boabelor de legume, a sîmburilor (găoace) și semințelor, a ouluĭ, a raculuĭ (crustă), a pîniĭ, a globuluĭ pămîntesc ș. a. Fig. Iron. A prins mămăliga coajă, s’a înțolit țopîrlanu. – În est și coarjă (ca sarjă, sajă).
coa s. v. PORTMONEU. PORTOFEL.
COA s. 1. (BOT.) scoarță. (~ unui trunchi de arbore.) 2. (BOT.) tegument (~ unei semințe.) 3. găoace. (~ a oului.) 4. crustă. (Mămăliga a făcut deasupra o ~.) 5. (MED.) crustă, pojghiță, (pop.) zgaibă, (reg.) scoarță, zgancă. (~ la o rană.)
coájă de ceápă sint. s. (lb. arg.) Bluză ușoară din material plastic (tip wind-jack; jachetă etc.) ◊ „[Bluze] numite coji de ceapă (!) cu inscripții celebre internaționale.” R.lit. 19 VII 79 p. 9 (din coajă + de + ceapă)
COAJĂ s.f. (În gastronomie) Semipreparat de cofetărie-patiserie, din aluat dulce sau sărat, vafă sau bezea (meringue), gata copt, umplut ulterior cu o cremă dulce sau o compoziție sărată.
COAJĂ subst. 1. Coja, fam. (s. Racovița azi Racovițeni r. R-Sărat); Cojea b. (C Bog); fam. (Dm); Cojești, boerii (R Gr); Cojăscu, C. (Scan). 2. Cojan, mold. (Sd XXI) „Cojani” por. pentru Cîmpeni.
a o lua pe coajă / pe cocoașă expr. 1. a primi o bătaie zdravănă. 2. (în sport) a pierde, a fi învins.
a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.
coajă, coji s. f. (intl.) 1. portofel. 2. buzunar. 3. rochie. 4. palton; haină. 5. (prin ext.) îmbrăcăminte.

coajă dex

Intrare: coajă
coajă substantiv feminin
Intrare: Coajă
Coajă